Fără îndoială că sunt puțini cei care au auzit de Emil Iulian Sude și mai puțini sunt cei care l-au citit. Mi s-a prezentat singur, salutând discret și lăsându-mi în cutia poștală niște Povești, știind că nu poate miza nici pe notorietate nici pe intervenția vreunui (bine)cunoscut. Niște povești ezoterice, compuse din fragmente de povești familiare, recombinate, interpretate în cheie personală, după formula: ”Făt-Frumos nu era cel mai mic fiu al Împăratului Verde Făt-Frumos nu este parte din basmele lui Petre Ispirescu nu avea cal înaripat nu a salvat-o pe Ileana-Cosânzeana pentru că aceasta făcea parte dintr-o altă poveste de dragoste din altă colecţie de poveşti muritoare broşate în care protagonist era Zmeul...

Lui Gelu Diaconu îi aparține cea mai atipică și tulburătoare carte despre ”mamă” pe care am citit-o eu. Suntem familiarizați cu genul de poezie/literatură care glorifică mama, o purifică, o sanctifică, transformând-o într-o icoană care trebuie venerată. Cartea aceasta nu este o carte despre mama din tabloul la care privim lăcrimând, ci despre mama reală, în carne și oase îmbrăcate în rochie albastră, care iubește, care tușește, care mângâie, care se răstește. O carte scrisă la maturitate, când mama poate fi evaluată obiectiv, cu toate calitățile și slăbiciunile care o definesc, care iubește și greșește deopotrivă. Mother e ca un film (artistic/psihologic)...

"Destrămare" e una dintre cărțile acelea care și-a ales bine titlul. Nu e străin, vreau să spun, de mesajul cărții, cum se întâmplă deseori în zilele noastre, când marketingul împinge autorii să apeleze la titluri care au aceeași legătură cu conținutul pe care o are Moș Ion Roată cu Răscoala de la Bobâlna. Sorin Delaskela e proaspăta mea descoperire în materie de autori. O spun cu oarecare vinovăție, pe care încerc să mi-o izbăvesc scriind astăzi despre această nou apărută carte a sa. Dacă ar fi să sintetizez de la bun început o impresie despre carte, aș spune că e o alcătuire...