Nu ştiu cum pot unii să-şi trăiască viaţa fără perdele, cu ferestrele deschise larg şi sonorul la maxim. Nu-şi adăpostesc de priviri curioase nici cocoaşa, nici unghiile încarnate, nici gândurile deocheate. Totul e pus pe tarabă, la vedere, oricui cere i se dau detalii mai picante sau mai "de regim", în funcţie de stomac. Măria despre care vorbesc azi e o fată directă şi bătrână. E genul de femeie cu care dacă ai călătorit de la Bucureşti la Predeal, ştii toul despre ea: unde şi în ce condiţii s-a născut, rudele până la gradul 4 plus aparţinătorii, relaţii, avere, boli, şcoli. Când...

Ieri, în timpul unei călătorii de vreo 600 de kilometri, am cugetat la o sumedenie de lucruri şi întâmplări. Mi-am rumegat o vreme frustratea că în incinta aeroportului n-am avut voie să fotografiez soarele crud de dimineaţă, uriaş, roşu, brăzdat de câtiva nori subţiri şi lungi, chiar deasupra liniei orizontului. Pe urmă mi-am amintit de sforile cu slănină afumată din pod de la bunica. Amintirea asta neaşteptată mi-a răsărit brusc din adâncimile creierului când am dat cu ochii de o cetăţeană căreia peste pantalonii mult prea strâmţi i se revărsau în valuri două rânduri de burţi roş-vineţii pe care haina mult prea...

...acum vreo 20 ani, o întâmplare la care am asistat, de la distanţă, şi eu. Povestea nu seamănă decât tangenţial cu Luceafărul eminescian, dar este o poezie de viaţă, autentică. Ea, fată mare. Cam la un metru sapteşcinci şi tot atâtea kilograme. Ani de viaţă avea cu treişcinci mai puţini decât kilogramele. Şi era foarte, foarte, naturală. Naturaleţea era punctul ei forte, se observa de la distanţă: mustăcioara neepilată, faţa nefardată, sprânceana nepensată şi gura nerujată. Şi nepupată, niciodată. O fată bărbată. Măria.Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele. Toate organele, cuminţi Erau Măriei mele. Glasul ei se auzea de la mare departare....