A fost odată ca-n poveşti…
...acum vreo 20 ani, o întâmplare la care am asistat, de la distanţă, şi eu. Povestea nu seamănă decât tangenţial cu Luceafărul eminescian, dar este o poezie de viaţă, autentică. Ea, fată mare. Cam la un metru sapteşcinci şi tot atâtea kilograme. Ani de viaţă avea cu treişcinci mai puţini decât kilogramele. Şi era foarte, foarte, naturală. Naturaleţea era punctul ei forte, se observa de la distanţă: mustăcioara neepilată, faţa nefardată, sprânceana nepensată şi gura nerujată. Şi nepupată, niciodată. O fată bărbată. Măria.Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele. Toate organele, cuminţi Erau Măriei mele. Glasul ei se auzea de la mare departare....