...acum vreo 20 ani, o întâmplare la care am asistat, de la distanţă, şi eu. Povestea nu seamănă decât tangenţial cu Luceafărul eminescian, dar este o poezie de viaţă, autentică. Ea, fată mare. Cam la un metru sapteşcinci şi tot atâtea kilograme. Ani de viaţă avea cu treişcinci mai puţini decât kilogramele. Şi era foarte, foarte, naturală. Naturaleţea era punctul ei forte, se observa de la distanţă: mustăcioara neepilată, faţa nefardată, sprânceana nepensată şi gura nerujată. Şi nepupată, niciodată. O fată bărbată. Măria.Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele. Toate organele, cuminţi Erau Măriei mele. Glasul ei se auzea de la mare departare....

Bunicile mele nu semănau deloc una cu alta, deși pe amândouă le chema la fel. O bunică era rapidă şi slabă și avea un bunic bun care mergea încet, pentru că nu avea nicio grabă. Cealaltă bunică era grasă și supărată. Și ne zicea "păcătoşilor". Ea plângea mereu pentru că noi eram mulţi şi aveam multe păcate. Şi ea trebuia să plângă pentru toate, ca să fim iertaţi. Bunicul ei avea un ochi ascuns la spate cu care vedea orice. Odată, a trebuit să stau multă vreme la bunica cea grasă şi la bunicul cu ochi la spate. Singură trebuia să...

Cu ceva timp în urmă un amic psiholog îmi spunea că primeşte des telefoane şi este rugat, de cunoscuţi sau necunoscuţi, să le găsească parteneri pentru căsătorie. Nu ştiu exact cum a ajuns amicul meu să aibă reputaţie de peţitoare dar ştiu că omul tratează cu maximă seriozitate, discreţie şi profesionalism chestiunea. În general se crede că nemăritarea produce cârcei în ventricule şi lacrimi cât măslina, dar următoarele două exemple dovedesc că şi neînsurarea e le fel de tragică, să stai îmbufnat ca un cintezoi, fără vreo pată de culoare în viaţă în afara propriului penaj, nu e tocmai uşor. O doamnă...