16 mai Crimă și pedeapsă

Familia L. merge cam de două ori pe an la teatru. Niciunul nu pricepe nimic din ce se întâmpla pe scenă (cum să priceapă, când el se uită exclusiv la filme cu smardoială iar ea citeşte exclusiv subtitrarea la telenovelele de pe AcasaTv?) dar evenimentul este numai bun ca să-şi facă apariţia în foaier, ca nişte fazani împăiaţi, la câteva zile după ce se anunţă topul judeţean al firmelor pentru anul respectiv. Firma lor este întotdeauna între cele nominalizate (prietenia cu primarul e foarte ajutătoare şi foarte răspunzătoare de semeţia cifrei lor de afaceri), iar concitadinii trebuie să-şi plătească anual tributul de admiraţie. Cu distinsa doamnă m-am întâlnit odată la o premieră. M-a întrebat, cu un dispreţ care mi-a perpelit ficatul în timpului primelor doua acte, ce caut eu la teatru?

Cum colecistul meu se zbârceşte la prăjeli, a decis că această crimă trebuia pedepsită fără amânare. Aşa că la sfârşit i-am căutat pentru niţică socializare. Înălţimile Lor se lăfăiau în băltoaca de glorie alături de ceva cunoştinţe comune. I-am făcut un compliment doamnei pentru coafura supraetajată şi domnului pentru izbânzile profesionale cu care se mândreşte întreaga urbe şi i-am asigurat că sunt foarte interesată de părerea lor în ce priveşte reprezentaţia.
Cuvintele nu le prea dădeau ghes, dar eu am insistat, în stilul meu adorabil. Domnul a început să îngaime ceva despre unul dintre actori şi despre aerul condiţionat care, iacătă, i-a provocat deja un discret guturai.

Mi-am compus o faţă gravă şi-am glăsuit, pătrunsă de importanţă, ceva de felul:

În măsura în care suntem dispuşi şi capabili să căutăm în teatru nu doar reflectarea, fie ea şi caustică, a realităţii imediate, ci, mai ales, meditaţia deloc veselă în faţa acestei realităţi, interesul nostru participant capătă un alt curs pe scara aprecierilor. Pentru că nu e vorba doar de mânuirea unui instrument de comunicare cotidiană, ci a unui ansamblu complicat de exprimare într-o profesiune cu echilibru fragil. Pentru mine teatrul e mai mult decât socializare, ca să răspund cu ocazia aceasta şi la întrebarea doamnei L, deşi întâlnirea cu domniile voastre a fost o reală plăcere, bla-bla-bla…
Şi m-am evaporat ca o boare pe deasupra viilor şi-a pălăriilor.

Nu daţi cu pietre, Dostoievski a propus tema obţinerii salvării prin suferinţă! Eu n-am vrut decât să pun umărul la salvarea doamnei L.