Hai să dăm mână cu mână! Nu vom încinge Hora Unirii, cum aţi putea crede uitându-vă la data din calendar, ci vom vorbi despre strângerea mâinii ca formă de salut. Cei şapte ani de-acasă plus restul din afara casei ar fi trebuit să ne înveţe pe fiecare când şi cum ar trebui să dăm mâna cu cetăţenii cu care interacţionăm. Se spune că originea obiceiului vine din vremuri medievale când ridicarea mâinii în aer (sau strângerea ei) era dovada că ai venit cu gânduri paşnice şi neînarmat. Astăzi, un psiholog contemporan găseşte prin căptuşeala gestului însemnătăţi mult mai absconse şi interpretări mult mai abstruse...

Deoarece IQ-ul meu nu e capabil să nască idei vii pe care să le hrănească apoi cu lapte şi să le transforme în fapte, să ne ocupăm de opinia pertinentă a domnului Howard Gardner, care consideră că există opt tipuri de inteligenţă, după cum urmează: verbală logică-matematică muzicală corporală-kinestezică spaţială interpersonală (conceptul este apropiat de cel referitor la inteligenţa emoţională) intrapersonală naturală (legată de natură). Fiecare cetăţean ar trebui să cam ştie, cel târziu la majorat (dacă părinţii nu s-au ocupat deja de treaba asta în locul lui) mai întâi dacă posedă vreo brumă de inteligenţă şi pe urmă, dacă s-a convins că nu se fâţâie degeaba pe planetă,...

În vremea tinereţii mele, pătrunsă de fiorul responsabilităţii materne, eram convinsă, în candoarea mea dolofană, că voi fi o super-mamă şi că meritele mele vor fi incontestabil recunoscute şi numai bune de pus în ramă. Stăteam tolănită cu pruncul în braţe, cu un surâs tâmp în colţul cugetului, imaginându-mi ce educaţie aleasă, cuvioasă şi fabuloasă va primi progenitura mea. Cum o să-i povestesc eu agale despre tot felul de animale, despre litere şi cuvinte, despre cele sfinte, despre oameni mari şi oameni mici, despre elefanţi şi furnici, despre lecturi obligatorii şi lucruri derizorii şi nenumărate alte învăţăminte cu care intenţionam...

...Ş-a murit iubirea noastră! Gata, spiritul Crăciunului s-a evaporat, sărbătorile s-au terminat, am colindat, am urat, ne-am îmbuibat, ne-am îmbătat, ne-am distrat, ne-am adorat, e timpul să revenim la normal. E timpul să ne urâm iar, să ne furăm căciulile, să ne ciomăgim în pace, să ne omorâm cum se cuvine. Am fost buni destul, ne ia cu greaţă de-atâta feerie, de-atâta pace, de-atâtea urări de iubire, de-atâţia îngeraşi bălai, de-atâta noroc, zurgălăi şi-atâtea suflete calde. Avem pete pe retină de la atâta lumină, de la atâtea artificii, lumănări, steluţe şi sclipiri de fericire. Deja ne e dor de întunecimea, de pizma şi...