IQ - Arcadia Solum
573
post-template-default,single,single-post,postid-573,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

IQ

Deoarece IQ-ul meu nu e capabil să nască idei vii pe care să le hrănească apoi cu lapte şi să le transforme în fapte, să ne ocupăm de opinia pertinentă a domnului Howard Gardner, care consideră că există opt tipuri de inteligenţă, după cum urmează:

verbală
logică-matematică
muzicală
corporală-kinestezică
spaţială
interpersonală (conceptul este apropiat de cel referitor la inteligenţa emoţională)
intrapersonală
naturală (legată de natură).

Fiecare cetăţean ar trebui să cam ştie, cel târziu la majorat (dacă părinţii nu s-au ocupat deja de treaba asta în locul lui) mai întâi dacă posedă vreo brumă de inteligenţă şi pe urmă, dacă s-a convins că nu se fâţâie degeaba pe planetă, să afle şi ce fel de inteligenţă dospeşte sau se stafideşte sub freza sa. Asta pentru a exploata resursele cu care a fost înzestrat, pentru a le îmbunătăţi şi a culege ceva foloase de pe urma lor.

În ziua de azi cetăţeanul are acces la tot felul de informaţii, se poate documenta, se poate perfecţiona, se poate testa, numai să vrea. Înainte vreme însă, nu era aşa.

Cei mai vechi pe lume ştiu că au existat vremuri în care Partidul făcea parte din familie, iar în unele cazuri ţinea chiar loc de mamă şi tată. Lui îi revenea deci şi sarcina să detecteze inteligenţa fiilor naţiunii şi să decidă apoi în ce fel trebuie ea orientată şi drămuită spre propăşirea Patriei şi dezvoltarea ei multilaterală.

În încercarea de a dibui din faşă inteligenţa corporal-kinestezică tătuca PCR a inventat cercurile pioniereşti „Iată ce pot face două mâini dibace”, care urmau să scoată la lumină pe cei cu abilităţi pentru ţesut, cusut şi minerit, plus celebra competiţie Daciada, care învârtoşa în competiţii sportive muşchii fragezi ai naţiunii.

Detectarea inteligenţei naturale se efectua prin campaniile de recoltare a plantelor medicinale de pe dealurile şi câmpiile mănoase ale tării, prin obligativitatea ierbarelor şcolare şi, mai ales, prin practica agricolă din debutul fiecărui an şcolar, căci holdele record-mondial-la-hectar nu puteau fi adunate în hambar de cooperatişti doar.

Inteligenţa muzicală sărea în urechile activiştilor în cadrul Cântării României, iar inteligenţei verbale, fără îndoială, îi se zărea colţul mijind imediat după absolvirea Abecedarului şi mai apoi, crescând balşoi, în cadrul orelor de limba rusă.

Inteligenţa logico-matematică era o certitudine dacă elevul avea abilităţi de raportare a recordurilor pioniereşti, înmulţindu-le, adunându-le sau permutându-le în aşa fel încât el şi detaşamentul lui să iasă pe locul întâi la orice concurs.

Inteligenţa interpersonală era evidentă în cazul oricărui pionier ridicat la rang de comandant de grupă, detaşament sau unitate, iar cea intrapersonală se dezvolta cert, chiar dacă nu te năşteai cu ea-n trăistuţă, ori de câte ori pierdeai o olimpiadă, o daciadă sau o cruciadă pionierească: erai scos în faţa clasei, a şcolii, te spuneau lu’ tata, îţi luau cravata, erai dojenit, beştelit sau ciuruit, în funcţie de cât de nereperată era onoarea şcolii.

După un asemenea eşec aveai timp berechet să cugeţi la tine însuţi, la micimea ta şi măreţia Patriei, să te treacă răcori, fiori, frici şi furnici.
Nici inteligenţa spaţială nu era uitată, excursiile de orientare turistică şi PTAP-ul fiind edificatoare în acest scop, alături de machetele din seria „Oraşul meu plin de minereu” sau „Tractorul brăzdând ogorul” şi proiectele anuale sau cincinale – „Astăzi utecist, mâine tractorist” respectiv „Astăzi pionier, poimâine oier”.

Din nefericire eu n-am strălucit la niciun capitol dintre cele enumerate mai sus.
Am câştigat o singură Daciadă, la 3000 de metri, apoi gloria mea a apus.
În clasa a treia am interpretat pe scena Cântării României melodiile „Să mai bem un păhărel” şi „Hai mândruţo-n deal la vie” dar n-am impresionat juriul, pesemne pentru că mi-am ales prost repertoriul.
Olimpiadele de matematica veneau mereu cu câte-o problemă sau o teoremă care mă băgau în dilemă şi mai departe de faza pe municipiu n-am ajuns niciodată.
La orientare turistică am avut, recunosc, cele mai slabe rezultate: reuşeam să mă rătăcesc chiar şi stând pe loc dacă se schimba ceva în decor prin mediul înconjurător.
Ceva minime performanţe am avut, totuşi, în cariera politică. Am fost şi pionieră, şi comandantă de unitate şi utecistă. Membră de partid n-am mai apucat să fiu, revoluţionarii n-au mai avut răbdare, mi-au călcat viitoru-n picioare.

 

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.