Brânzoaice Ninja - Arcadia Solum
575
post-template-default,single,single-post,postid-575,single-format-standard,bridge-core-3.0.2,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-28.8,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.9.0,vc_responsive

Brânzoaice Ninja

ATENŢIE, imagini şocante!
Interzis minorilor şi persoanelor cardiace !

Cât să fi trecut, dragii mei, de când am prestat eu celebrele “Negrese”? Nu ştiu, dar aseară, după două cafele tardive, simţeam aşa, că-mi vine să iau drumul codrului, că mă ia cu furnici în degete, simţeam un fior arzător îndemnându-mă să creez ceva măreţ. Să mă investesc într-o operă de artă.
( Mă gândesc acum că de bună seamă îmi bătuse în poartă, vie şi nevătămată, inteligenţa kinestezică).
I-am cerut sfatul colegului Vasile care, lipsit totalmente de inspiraţie şi simţire artistică, mi-a propus să-i fac nişte clătite.
Sau nişte brânzoaice, a adăugat repede opţiunea a doua.
Ce om! Ochii mi-au glisat automat spre ceafă într-un gest de dispreţ total, pe deplin justificat de succesele mele incontestabile în materie de gastronomie.
Am căutat preţ de jumate de oră printre reţetele şi linkurile salvate de-a lungul timpului şi-am dat peste reţeta perfectă: Morişti cu cremă de vanilie şi piersici. Deja îmi imaginam, precum Maia Morgenstern în reclama de la Don Cafe, savoarea şi gustul moriştilor şi-al gloriei mele viitoare.

Faină, ouă, zahăr, unt = aluat neted. Piece of cake!
Când să purced la executarea cremei, am constatat că n-am lapte iar Puddingul expirase. Stânga-mprejur, inteligenţa spaţială m-a orientat spre înlocuirea cremei cu o umplutură de brânză dulce.
Aluat întins, pătrate 12/12, despicarea colţurilor, executarea moriştilor.

S-a ivit Vasile care, nerăbdător, mi-a sugerat să simplific procedeul de împachetare că pofta-i e mare. Ochii mi-au glisat iar a dispreţ, iar din gură am slobozit un cuvânt brut. Vasile a dispărut.

Morişti, gogoloi de brânză, piersică. Vai, nu mai aveam nici compot de piersici!
Relax, mi-a şoptit inteligenţa intrapersonală, se poate înlocui cu o vişină congelată.

Inteligenţa muzicală a sărit ca arsă:
O văd tremurând cu ochii-nchisi…
[…]
Siiinguuur, atât de singuuuur
Simt dureri pe care nu mai po-u-ot să le-nduuuur…
Cu-atâta jale se tânguie Alin Oprea în melodia asta că dacă l-ai auzit odată, nu mai poţi lăsa nici măcar o vişină singură-n plăcintă! Aşa c-am pus trei vişine şi-am băgat tava în cuptor conform indicaţiilor: 15 minute la 200 de grade. Am pornit cronometrul şi-am plecat. Când a sunat ceasul eu eram deja cu Canonul de gât, pregătită să-mi imortalizez realizarea.

Mare mi-a fost însă mirarea şi dezumflarea când am zărit moriştile, care numai a operă de artă nu aduceau! Păreau nişte caracatiţe schingiuite, cu ochii plânşi, cu gurile lăsate, cu tentaculele arse, un peisaj de coşmar. Un peisaj dezarmant, cu luceferi prăbuşiţi în neant.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.