Viaţa e grea. (N-am crezut că voi apela vreodată la o introducere atât de imbecilă, dar iacata-mă-s!) Ea nu e grea mereu, e grea doar când fericirea are ameţeli, greţuri, amenoree şi-i apar pete pe faţă. Când te naşti, viaţa e virgină, lină, divină. Nu te doare decât în prima lună burta, de la foame sau de la colici şi mai apoi gingiile de la dinţi, dar există în jurul tău o armată de alinători specializaţi, care sar mintenaş cu lapte, zemuri, prişniţe, ceaiuri, frecţii, cântece, descântece, te alăptează şi te oblojesc până-ţi trece. Te lingi pe bot şi începi să gângureşti...

Cu mulţi ani în urmă am fost silită de împrejurări să socializez o primăvară cu o domnişoară sosită în ţară de pe tărâmurile îmbelşugate ale unei ţări îndepărtate. N-am întâmpinat-o cu buchetul tradiţional de garoafe ci cu ochii mijiţi, pregătiţi să reacţioneze şi să sancţioneze creatura care invada habitatul meu tihnit. A sosit un fel de Albă ca Zăpada, preţioasă, arţăgoasă, supărată şi debusolată, iar mie mi s-a cerut să mă port frumos pentru că e nefericită, îndrăgostită, rănită şi părăsită. Cam multe şi cam ambigue suferinţe pentru mine, care până la vremea aceea nu iubisem pe nimeni într-atât încât să mi se...

După atâtea teorii cutezătoare de făcut capul mare, azi despre fraternitate. Subiect deopotrivă duios, preţios şi vărzos. După ce ne-a plămădit din ţărână, Dumnezeu ne-a suflat în nări suflare de viaţă şi odată cu ea şi necesitatea fraternizării. Când a văzut Adam că toate dobitoacele au un suflet egal lângă ele şi că numai el e singur singurel, s-a întristat peste poate. Aşa că s-a ales, prin mila Domnului, cu o Evă îngrozitor de frumoasă, cu al cărei păcat a fraternizat imediat. Drept pentru care a fost cercetat, judecat şi alungat. Restul e istorie. Tristă. Revoltaţi de atitudinea Evei şi impresionaţi de drama...