Sarcina, alăptarea şi polenizarea - arcadia solum
520
post-template-default,single,single-post,postid-520,single-format-standard,bridge-core-3.0.8,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-29.5,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.10.0,vc_responsive

Sarcina, alăptarea şi polenizarea

Viaţa e grea. (N-am crezut că voi apela vreodată la o introducere atât de imbecilă, dar iacata-mă-s!)
Ea nu e grea mereu, e grea doar când fericirea are ameţeli, greţuri, amenoree şi-i apar pete pe faţă.

Când te naşti, viaţa e virgină, lină, divină. Nu te doare decât în prima lună burta, de la foame sau de la colici şi mai apoi gingiile de la dinţi, dar există în jurul tău o armată de alinători specializaţi, care sar mintenaş cu lapte, zemuri, prişniţe, ceaiuri, frecţii, cântece, descântece, te alăptează şi te oblojesc până-ţi trece. Te lingi pe bot şi începi să gângureşti fericit. Fără să te fi spetit.

Mai târziu, când ai mai crescut, poţi avea, dacă eşti mai sensibil, coşmaruri de la tabla înmulţirii cu nouă şi de la propoziţia circumstanţială de loc. Dar familia sare cu ajutoare, face planşe cu roiuri de albinuţe zburătoare şi zâmbitoare, pe care tu le înmulţeşti şi le numeri de plăcere, mâncând miere. Şi te trezeşti pe neaşteptate matematicianul clasei. Pentru implementarea propoziţiei circumstanţiale de loc în căpşoru-ţi delicat şi protejat, fiecare slujitor al fericirii tale sare cu o intrebare ajutătoare: unde? de unde? încotro? pe unde?

Doldora de matematică şi gramatică te trezeşti într-o bună dimineaţă cu urme de mustaţă. Şi crezi că eşti deja mare, gata. Dar vine tata, cu aceleaşi întrebări circumstanţiale:
de unde? încotro? Şi ţie numai la gramatică nu ţi-e gândul, deşi tot gramatica te salvează şi-ţi arată pe unde se evadează. Dacă scapi cu fuga se cheamă, la vârsta asta, că te-ai scos. Viaţa e încă uşoară. Şi visurile tale derapează către fantasma fericirii fără de moarte şi dacă se poate şi fără ameţeli şi greţuri.

Numai că legile firii şi-ale omenirii spun că odată şi-odată te faci mare-mare. Şi tre’ să şezi pe propriile picioare. Ceea ce e cam dificil, pentru că dintr-o dată ai rămas fără slujitori. Tabla înmulţirii nu mai are gust de miere ci de fiere, pentru că acum nu te mai ajută decât la calcularea micşorărilor salariale şi a majorării dobânzilor la bănci, socoteli care-ţi strepezesc vezica biliară şi te trezeşti dimineaţa cu gura amară. Iar întrebările care înainte vreme te ajutau să dibuieşti propoziţia circumstanţială de loc te ajută acum să nimereşti acasă de la locul de muncă. Sau invers.

Şi uite-aşa, pe nesimţite, fericirea ta îşi întrerupe ciclul obişnuit, începe să aibă greţuri matinale şi după o vreme îi apar pete maronii pe faţă. Când vezi că se îngroasă gluma te duci, speriat, la doctor. În Austria, că sistemul sanitar românesc e mort. Doctorul îţi face anamneza şi-ţi pune diagnosticul: You’re fucked! Adică, eşti polenizat.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.