Pe Savatie Bștovoi l-am descoperit cu ani buni în urmă, într-o dimineață în care m-am trezit cu o surprinzătoare dispoziție poetico-filosofico-lenevoasă. În dimineața aceea, în loc să scot din bibliotecă unul dintre volumele mele preferate de versuri, am ales să citesc scrieri de pe poeziepunctro. Nu știu cum, am dat peste un poem care m-a uluit. Mie dacă-mi arătați aurora boreală, sau cea mai neasemuită pictură, dacă-mi picurați în urechi muzici celeste sau îmi îngăduiți să-l pipăi pe David al lui Michelangelo, voi fi negreșit încântată, creierii mei vor reacționa frumos, politicos, elogios. Dar în fața cuvintelor așezate într-un anume...

Liviu Ofileanu e un generos. Aș putea să mă opresc la propoziția asta, ca să-l descriu într-un singur cuvânt. Dar pentru că el vorbește mult și vorbește frumos despre toți și despre toate și pentru că azi e ziua lui, se cuvine să-l sărbătorim în cuvinte mai multe. L-am cunoscut de curând și m-a uimit oarecum nestăvilința lui în demersul de-a cunoaște, de-a descoperi și de-a împărtăși tot ceea ce știe, ce află. Se explică pe el însuși cu bunăvoință, vrea să fie văzut exact așa cum este. Nu se teme să iasă în agora dezbrăcat de orice mister, de orice artificii estetice...