Gata, spiritul Crăciunului s-a evaporat, am fost destul buni, luminoşi şi miloşi, gata cu steluţele, cu îngerașii, cu colindele. Gata cu Dom'-Dom' vreau să zic, pentru că toate cele şapte trupe de colindători negricioşi şi mucoşi ne-au cântat acelaşi colind. Ba, mai mult, doi puradei întârziaţi au întrebat a doua zi pe la amiază, în parcare, dacă primim cu Dom'-Dom'. N-am primit, că eram deja sătui de câţi iepuri beliserăm seara precedentă, în calitatea noastră de boieri-vânători colindaţi, ca să facem "veşnic frumos Domnului". Da, da, nicio trupă de cântăreţi nu ne-a văzut făcând din blana iepurelui împuşcat, "veşmânt frumos Domnului". Or fi citit, pesemne, în...

După 43 de zile de la aterizare, cea mai mare provocare pentru mine rămâne orientarea în trafic. (Somnul deja mi l-am rezolvat, mi-am procurat o trăistuță de remedii: ceaiuri calmante, extracte din plante, drajeuri relaxante și niscaiva pilule delirante. Ultima categorie o păstrez pentru situații de urgență, încă obțin adormiri mulțumitoare combinând mușețelul cu passiflora, menta piperita cu rădăcina de valeriană, păducelul cu sunătoarea, exact cum făceau străbunii. Excepțional, combin Persenul cu Sonata Lunii.) Nu-mi amintesc când am venit eu prima oară în viața mea la București dar știu că încă nu mă apucasem de fumat, pentru că n-am salivat la țigările...

V-am asasinat cu Bucureştiul în ultima vreme, ştiu, dar dacă-s plină ochi de impresii ale mutării nu pot vorbi despre altceva fără să-mi pierd autenticitatea. Iar dacă-i adevărat că din prisosul inimii grăieşte gura, cum zice la Carte, înseamnă că inima mea e plină de ploşniţe. Ieri dimineaţă m-am trezit în încercările uneia de-a decola de pe pervaz. Iar mi-a slăbit vigilenţa (bazându-mă pe frig, c-o să le ţină departe de mine) şi-am lăsat fereastra deschisă şi nesupravegheată. Acum, pesemne, ivindu-se zorii, ieşise din ascunzătoare, zărise parcul unde a zbur(d)at toată vara, a lovit-o dorul de casă şi s-a gândit să mai...

Am somnul şubred. Precar precum casele alea interbelice cu bulină roşie. La cea mai mică mişcare pleoapele mele se cască larg şi nu se mai închid. M-am tot tratat, m-am psihanalizat, dar somnul nu mi s-a reparat. Pilulele au efectul unui strat de var pe un perete cu igrasie: în scurt timp beteşugul iese iar la suprafaţă, ca mucegaiul verde-albăstrui. Am plecat de-acas' cu frica insomniilor împăturită frumos în hipotalamus, dar realitatea s-a dovedit mai crudă ca aşteptările mele. În prima săptămână n-am dormit. Am căzut, din când în când, într-un soi de letargie buimacă. Alt oraş, altă casă, alte zgomote....