În rest, viața e frumoasă - Arcadia Solum
1510
post-template-default,single,single-post,postid-1510,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

În rest, viața e frumoasă

Diana Iepure s-a născut la Chișinău, este absolventă a Facultății de Istorie, traducătoare și poetă. În rest, viața e frumoasă este al treilea volum publicat, după Liliuța, în 2004 și O sută cincizeci de mii la peluze, în 2011.

Judecând după slabele reacții pe care le primesc atunci când mă încumet să scriu câte ceva despre cărți, mai ales despre cărțile de poezie, aș zice că literaturii și (în speță) poeziei, i-ar prinde tare bine să aibă mai mulți admiratori/consumatori. Am mai făcut această afirmație legată de nepopularitatea poeziei printre noi și unii mi-au răspuns că mare parte din ceea ce se scrie azi nu mai seamănă cu ceea ce știau ei că înseamnă poezia, că acum li se pare că se înșiră propoziții fără înțeles, fără punctuație, fără rime, fără ritm, versuri fără sens, că limbajul licențios n-ar avea ce căuta într-un poem etc.

Nu scriu poezie (mi-ar plăcea, dar nu sunt în stare), deci n-am nici un interes direct să conving pe cineva să citească poeți contemporani, dar aș zice totuși cu ocazia asta că așa cum lumea nu stă pe loc, așa cum toate lucrurile în jurul nostru evoluează, se schimbă, cum în 2021 nu mai mergem cu căruța cu boi și nu mai purtăm ie și opinci, e numai normal ca și poeții de azi să nu mai scrie la fel cu cei de acum 100 de ani. Poezia nu înseamnă (doar) măsură, ritm și rimă, poezia e mult mai mult de-atât.

Ce vreau să pun de fapt cu preambulul acesta este că poezia Dianei Iepure poate să-i încânte și pe cei care nu citesc de obicei poezie.
Eu am citit cartea de trei ori și garantez că e accesibilă oricui, chiar și celor care n-au mai ținut pasul cu evoluția poeticii de când au dat bacalaureatul.
Aduc în sprijinul afirmației mele părerea unui puțin-cititor de poezie pe care l-am convins să cumpere În rest, viața e frumoasă și pe care l-am întrebat, înainte să mă apuc să scriu despre carte, dacă i-a plăcut. Mi-a răspuns așa: ”E cel mai frumos volum de poezie pe care l-am citit. Mi-ar fi greu să aleg o singură poezie care mi-a plăcut. La fel de greu mi-ar fi să scot din volum o singură poezie care nu mi-a plăcut. Mulțumesc.”

Vreau să-i asigur pe cei care au căzut victime feminismul taliban reactivat recent de sărbătoarea de 8 Martie că nu vor avea parte în volumul acesta de o poezie feministă (chiar dacă unul dintre poeme are haștagurile #femeiputernice, #femeineînfricate), ci vor descoperi o poetă feminină, o poezie caldă, familiară și prietenoasă pe care vor fi fericiți că au luat-o acasă.

și iar răscolesc prin arhive
și iar îmi zic că pot trăi împăcată
în aceste vremuri tulburi în care
se decapitează statui
și se oblojesc în stradă picioare
nu pot spune ipocrit: e ok
când totul se duce de râpă
și totuși
n-am găsit zare de asupritor în sângele meu mult
pătimit
zare de sânge albastru
doar țărani, și țărani, și țărani
plus bunica mea hanna
supraviețuitoarea
cea care a rupt cu mâinile ei puternice
madibula unui câine rău ce sărise s-o înșface de gât
#femeiputernice #femeineînfricate

Notați în dreptul acestui poem și faptul că Diana Iepure este neînfricată ea însăși, declarând cele ce ați citit în vremurile acestea de exacerbată corectitudine politică, aflată deja pe arătură și în opinia mea. (Un pic de curaj am și eu, se observă? :D)

Și mai notați  și calitatea poetei de-a fi bine ancorată în realitatea socială, cum o dovedește scriind asta:

”acestei lumi de oropsiți
îi lipsește solidaritatea
solidaritatea angajaților
atunci când unul lucrează pentru trei concediați solidaritatea țărilor mici în fața marilor imperii solidaritatea oamenilor iubiți
mereu asediați de cei neiubiți
gata oricând să le înșface jumătatea”, sau asta:

”am crescut într-un loc pitoresc
cu oameni harnici, veseli, gospodari și, nu în ultimul
rând, talentați
așa scriam în compuneri, așa îi prezentau jurnaliștii
la radio, la TV,
în micile lor reportaje de la gazeta raională.

casele erau vopsite cu vopsea scumpă, de calitate,
albastre sau verzi, după temperamental omului.

tot atât de adevărat e,
chiar dacă nu defila cu astfel de informații pe la radio
și TV,
că satul avea bețivii lui, nevestele lui cu ochii vineți
și rărunchii zdrobiți,
curvele lui
și așa mai departe.” (Căutați poemul ăsta în carte și citiți-l întreg, e fain rău!)

Diana Iepure nu e, deci, din categoria poetelor acelea naive și smiorcăite, chiar dacă unul din ”capitolele” cărții se cheamă Recital de plâns. E vorba de un plâns care nu te pune pe fugă, ci de plânsul acela firesc, omenesc, cu care bucuros te întovărășești pentru că îl cunoști, ți-e familiar.

”suntem mai mult decât o firmă de servicii funerare
lunganul de la pompe funebre
nu se pricepea ca lumea nici la spălat nici la îmbălsămat
înainte era clown
organiza petreceri pentru copii
din banii adunați a cumpărat cinci sicrie
a făcut toate actele
alb ca varul
privea spre primul lui mort și
îi venea să plângă”
(Nici nu mai știu despre câte poeme din cartea asta am zis că-mi place cel mai mult, dar acesta e unul dintre ele. Mai citiți-l odată, încercați să treceți dincolo de cuvinte, să-i pătrundeți înțelesul ascuns și-o să vi se pară excepțional.)

”eu semăn cu mămuca nina plâng ușor
mi s-a întâmplat la lecturi și mi-a fost rușine
atunci mi-ai zis păi
să vii să plângi la club A
asta i-ar fi plăcut și lui cristi popescu
recital de plâns diana iepure
5 minute de suspine”

Nu vorbim aici despre o poetă dintre cele atemporale, rupte de realitate, o mimoză scriind de sub balonul ei de sticlă cu condeiul înmuiat în apă de roze (deși cea de-a doua parte se numește Odecolon și e plină ochi de parfumuri.)

doarme ghemuit
învelit în pijamaua lui preferată
cu roboței
s-a lungit mult astă vară
roboțeii au devenit mai mici și mai amuzanți
sforăie abia auzit
iar mie îmi place să inspir mirosul abia perceptibil
de transpirație
pe care l-aș depozita într-o bancă
așa cum se depozitează acum
celulele salvatoare stem”

”Visez și astăzi mirosul acela de făină dulce”

”Îmi amintesc și de mirosul de Bastonașe din crupe de păpușoi dulci, făcute la fabrica de pâine din Orhei.”

”Mirosul are întotdeauna asupra mea o putere miraculoasă. Probabil că și golită de măruntaie, proaspăt îmbălsămată și întinsă strună în sicriu, voi fi încă bântuită de mirosuri.
Femeile își vor apleca deasupra mea sânii parfumați, îmi vor săruta iconița de pe piept și mă vor face să regret că părăsesc această lume, în care mirosurile sunt pentru mine alfa și omega, beta și gama, pi pe doi și radical din paișpe.”

Ați mai văzut așa împletire între parfum, poezie, (auto)ironie?

Vă spuneam că e o poezie feminină, că volumul Dianei Iepure e cald și prietenos. În plus e și ”gustos”. Prima parte a cărții se cheamă Patria borcanelor. Un amestec de mirosuri, de gusturi, de sentimente, de ritualuri familiare.

”prima mea pască
a ieșit nesperat de frumoasă
am postat imediat o poză pe FB
rumenă, bine crescută
m-am străduit cu proporțiile
am cumpărat cea mai bună făină
am zis tatăl nostru la frământat
am avut grijă să-mi fie inima împăcată

se vede că ai avut un cuptor bun
m-a lăudat mama”

”La conservat participă, de obicei, și tata. Gura borcanului scârțâie, trosnește. Mama se schimbă la față:
– Pentru borcanul ista am hrănit porcul o săptămână!”

”În beci, borcane pentru noi și borcane pentru oaspeți, legate la gură cu ață roșie de bobină.
Înfășurate în hârtie de ziar. Puse și scoase cu grijă din taxi, autobuz, microbuz, mașină, tren.”

”Plasa pe care am dormit eu 5 ani. Prezența borcanelor cu capace de metal mereu simțită.”

Ca orice femeie, e încercată uneori de gânduri  ”de gen”, pe care le (ex)pune în poezie îmbrăcate într-o fină (auto)ironie, de cel mai bun gust.

”o femeie frumoasă de 20
o femeie frumoasă de 30
o femeie frumoasă de 40
apoi devine brusc
o femeie care se vede că a fost frumoasă”

”acum parcă aș avea de toate
mi-a mai rămas
un singur vis neîmplinit
micuța rochie neagră XXL”

”iar tu
să ai o casă mică și o femeie umflată
Care îți umple tot spațiul
Ce poți să îți dorești mai mult?”

O carte despre care dacă vreți să citiți recenzii făcute de specialiști, le puteți găsi scrise aici, sau aici, sau aici. Eu am vrut doar să vă vorbesc  azi, de Ziua Internațională a Poeziei, despre cartea Dianei Iepure în cuvintele noastre, de cititori, care împărțim cărțile doar în două categorii: cele care ne-a plăcut și cele care nu.  În rest, viața e frumoasă e dintre cele care ne vor fi plăcut. Mult.

O puteți cumpăra de aici.

2 comentarii
  • Istrate Nicoleta
    Postat la 20:42h, 21 martie Răspunde

    Îmi place și citesc mereu articolele tale cu drag! Astăzi am trecut prin localitatea ta, m am gândit numai la tine și Alma, v am trimis energie pozitiva, cum nu știam ce sa va iau, o carte, o jucărie, o păpușă am trecut mai departe spre casa. Am văzut o biserica pe partea dreapta aproape de ieșire, m am închipuit ca puțin mai pe dreapta este Poiana unde va jucați mereu. Va pup!

  • arcadiasolum
    Postat la 07:50h, 26 aprilie Răspunde

    Îmi pare rău că n-ai sunat, să ne vedem. Și noi ne uităm cu drag la grădina voastră ireal de frumoasă. <3

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.