Aparatele unui timp liniștit - Arcadia Solum
1501
post-template-default,single,single-post,postid-1501,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-22.4,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.2.0,vc_responsive

Aparatele unui timp liniștit

Grație Dianei Iepure și Casei de Editură Max Blecher avem ocazia nesperată să-l cunoaștem pe Serghei Timofeev, poet leton de limbă rusă, jurnalist, traducător, DJ și fost  director al Consiliului Național Leton pentru Cultură.

Dovadă că vocea lui este una puternică în poezia actuală stă participarea sa la festivalurile internaționale de poezie și traducerea poemelor sale în engleză, germană, cehă, suedeză, slovenă etc.

Nu știu cum sună poezia lui în limba rusă, dar în română, prin vocea Dianei Iepure, sună minunat. Am citit multă poezie tradusă din limbile în care ea a fost scrisă și rareori mi s-a întâmplat să nu simt deloc efortul din spatele tălmăcirii ei în română. Exista acolo ceva nelămurit care poticnea oarecum curgerea poemelor, o străduință pe care o simțeai și care te însoțea pe parcursul lecturii. Când citești poemele lui Serghei Timofeev traduse de Diana Iepure, doar locurile evocate (strada Čaks, strada Tutikaa, mahalaua Moskacka, benzinăria din Saldus), sau numele de care pomenesc (General-feldmareșalul Suhovatov, Serghei Rînda) te silesc să-ți amintești că citești poeme traduse din limba rusă, într-atât de frumos sună ele în limba română.

Timofeev scrie poezie și pentru ochi, cartea conține adevărate  scurtmetraje-poem,  pline de mișcare, de viață:

Doi ochelariști anoști și cinici
Din țări diferite
S-au întâlnit la un mare festival,
Au stat împreună într-un bar,
S-au plimbat prin piață,
După aceea au ajuns la hotel.
Au cumpărat de la o gheretă apropiată
Două sticle de brandy,
S-au urcat până în camera unuia dintre ei,
Au băut și au discutat pe îndelete,
Iar apoi au deschis fereastra și au început
Să arunce
Peste tufișurile tunse cu migală
Perne și prosoape
Și cuverturi, ce se așterneau
Ca o stofă de camuflaj gata să le apere
De grindină, huligani sau de vreun bombardament
    de artilerie. În tot acest timp
Dădeau din mâini ca apucații și chemau sus
Toate fetele care treceau pe stradă.
Dar nici una n-a fost suficient de îndrăzneață… Peste noapte
Toate cuverturile și pernele au fost șterpelite de oamenii
    străzii
 Care au discutat încă mult timp între ei
Că în oraș mai vin și romantici,
Că încă mai există oameni generoși,
Și lucrul acesta chiar îți îngăduie să privești
Viitorul cu optimism.)

Poți da și peste câte un poem-tablou, peste câte o poezie-fotografie, care te seduc, asupra cărora zăbovești, pe care le privești îndelung, încântat:
 

”Cel mai bun loc de pe pământ ar trebui să arate așa. Să se afle pe malul unui râu în Ljubljana, un râu obișnuit, nici prea mare, nici prea tumultuos, dar nici exagerat de domol. Să fie zidit cumva direct în mal, acoperit cu plăci de piatră, în plus, deasupra lui să treacă un pod, într-un fel de văgăină cu tavan înalt în formă de cupolă […]”
 

”Ia te uită ce tristețe șlefuită,
Plăsmuită în timpul împăratului Ho.
A zăcut zece mii de ani în pământ
Și e ca nouă.”

 

Citind, intri pe nesimțite în atmosfera poemelor. Simți, de pildă, frigul iernii de afară și-apoi căldura cu miros de ceai dinăuntru:

”Mi se pare că cei mai buni oameni din Letonia sunt un pic gnomi sau alte ființe de poveste. Asta se observă mai ales iarna, când în nostime căciuli multicolore și paltoane, ei se adună în barurile preferate și intră în ele cu o față care arată foarte clar: au venit de departe, de undeva dintr-o vizuină comodă, din adâncul pădurii și sunt bucuroși să-i vadă pe toți, întreaga ceată, adunată anume în această seară să împartă timpul liber care le-a fost sortit. Ei spun glumițe, își scot căciulile, gecile, le agață în cuie sau lasă totul pe un scaun. Îi așteaptă o seară lungă de sâmbătă care se poate transforma oricând într-o dimineață de duminică. Iar după aceea, vor putea ieși dimineața afară pentru a vedea, de exemplu, cum Piața Domului e curățată de zăpadă de un tractor…”

Tot volumul lui Timofeev este impregnat de o anume cumpătare, ca o surdină care estompează deopotrivă și bucurii, și tristeți:

[…]la Tatrul Național al Liniștii, lumea stă în mici cabine total isolate fonic, chiar și șampania e pusă sub un clopot special, să nu I se audă bulele.”

Poezia lui nu strigă, nu epatează, este așezată, temperată. Are efectul unui pahar de tequila, care face  totul suportabil. Ai ocazia, citind, să experimentezi o resemnare calmă în fața a ceea ce nu poți vedea, nu poți atinge, nu poți primi:

[…]Marea nu promite nimic, ea, mai degrabă, adăpostește promisiuni străine. Dacă are dispoziția cuvenită. Ea ne dă valuri în rate și adună procente din strigătele noastre de bucurie pe care le scoatem când nimerim sub valul ce ne acoperă aproape până la creștet. Noi mergem spre mare destul de des, dar nu ajungem mereu la ea,. Când stăm în vreun bar, lovind ritmic bricheta de pachetul de țigări pe jumătate gol, de fapt noi mergem spre mare. […]”).

 Întâlnirea cu Serghei Timofeev îți prilejuiește o bucurie adevărată, așezată, fără efuziuni pe tonuri acute:

”Generalul Uria și ursulețul Cacao
Au făcut un pact.
Acum nimeni nu va mai trece pe strada Tutikaa,
Fără să cânte un cântecel, fără să danseze un dans.
Pactul e respectat cu strictețe.
Toți orășenii învață cântecele, dansuri.
De asemenea, cu aceeași ocazie, își scutură hainele vechi,
Își plătesc datoriile, privesc cerul.
Așa că nemulțumiți, în linii mari, nu există.
Atmosfera e de sărbătoare.”
 

Aparatele unui timp liniștit funcționează
La putere maximă.

 

Cartea poate fi comandată de aici: http://maxblecher.ro/aparatele.php

 

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.