Cry granny - Arcadia Solum
1344
post-template-default,single,single-post,postid-1344,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-22.4,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.2.0,vc_responsive

Cry granny

N-am mai ieșit din casă de dinainte de Crăciun. Așa sunt eu, domestică. Nu-mi place shoppingul live, eu comand din moțul patului, online, tot ce-mi doresc, nu dau buzna peste oameni acasă, în vizite, nici măcar la ocazii speciale, nu mă plimb decât dacă afară temperatura e între 18 și 25°C, fără ploaie și fără vânt, dar azi a trebuit să ies. Neapărat.

Așa că m-am pieptănat, m-am rujat, m-am îmbrăcat fancy, mi-am pus ochelarii cu ramă roșie, zâmbetul superior și am demarat. Fiul meu a plecat în același timp de la casa lui, ca să-mi predea minora pe traseu, fiindcă eram amândoi în criză de timp. Când am văzut-o pe Alma, zâmbetul superior mi s-a ascuns brusc sub cel inferior. Copila arăta ca răpită dintr-un cartier de la periferia Făureiului: cu părul vâlvoi, cu haină ecru cu căprioare maro, ghete roșii și pijama gri. Da, da, era în pijama. Am respirat adânc, am zâmbit, am luat-o, am pupat-o, am legat-o în scaun și-am purces să-mi rezolv treaba. Nu mi-am putut-o rezolva din prima, ci din a treia. Asta însemnând două opriri în zona unu a orașului și una în zona zero, că doar nu degeaba mă îmbrăcasem fancy: în buricul târgului puteam să dau nas în nas cu prietena mea cea plină de botox, hialuronic și fițe și nu mă puteam lăsa doar în baza unui citat din “Bunica din măr” ca s-o umilesc, cum am facut data trecută, când i-am dat peste botox cu două versuri din Baudelaire:

“Cetate-nvolburată, cetate de mistere,
În care-ți ies nainte fantome-n plin oraș!”

Așadar, mi-am plimbat prin centrul Brașovului făptura nonșalantă și nepoata elegantă, vreme de vreo 2 ore. La ultima oprire am trecut pe lângă un magazin de jucării. Și cum Alma e cel mai bun negociator din câți veți întâlni vreodată, m-a șantajat emoțional până am acceptat să mergem ”doal să ne uităm în vitina magazinului”. Apoi, brusc, a acuzat că i s-a facut frig și că nu vrea să “iăcească” până se documentează în privința noutăților apărute pe piața jucăriilor, așa că m-a târât în magazin.

Deja știți că la mine norocul nu e distribuit uniform de-a lungul existenței, el vine ori grămadă, ori dispare complet, după legi nedescoperite încă. Ei bine, azi nu i se zărea nici siajul, așa că era normal să dăm peste o vânzătoare extrem de amabilă, de caldă, de frumoasă și de deșteaptă. Că de pe urma acestor calități s-a și îmbogățit, sunt convinsă. M-a ignorat complet și a intrat în dialog cu Alma.

– Bună, draga mea, ai venit să-ți cumperi o jucărie?
– Ăăă, nu, doal mă uit la jucăii, că Cala nu vea să-mi mai cumpeie.
– Cine nu vrea?
– Cala. Ea. Bunica mea, zise minora, arătându-mă cu mâna.
– Și vrei să te uiți la ceva anume?
– Da, la un chiuai beibiz veau să mă uit.
– Pe care dintre ei vrei să ți-l arăt?
– Ăla maie, alb, cu suzetă și bibeion și bebeluș mic.

Am intervenit, rânjind căznit:

– Arătați-i-l pe cel mic, fără accesorii, că ea iubește jucăriile mici. (Ceea ce e perfect adevărat, părinții pot depune măturie!)
– Uite, frumoasa mea, ăsta e un Cry baby micuț cum aud că-ți place ție.
– Mie îmi place ăla maie, că aie și un bebeluș mic, și poșeta aia stălucitoaie, și unicolnul cu ieimbou, dal Cala zice că sunt înghiozitol de uiâte și oibile.

Deja nădușeam ca o bunică la menopauză, așa că i-am aruncat o privire oribilă vânzătoarei și mi-am început discursul științific pentru Alma:

– Iubirea mea, am stabilit că nu mai cumpărăm jucării, pentru că ai primit deja foarte multe la sfârșitul acesta de an și vei mai primi altele, în curând, de ziua ta. Avem o înțelegere, îți amintești?
– Cala, ascultă înțelegeia mea: mie îmi place foalte, foalte taie Chiuai beibizul ăla maie, și nu am mai avut niciunul, că eu am doal jucăii de caie m-am pictisit, și ăsta nu e stupid. Vei, te iog, te iog, te iog, te implol, să mi-l iei? Te ioooog!
– Uite, Alma, putem face o altă înțelegere: dacă accepți ca de ziua ta să primești un cadou mai mic, cu o parte din banii pe care i-am păstrat pentru ziua ta pot să-ți cumpăr acest bebeluș plângător, mic, fără accesorii. Ce zici?
– Biiine, accept acest Chiuai beibiz mic, chial dacă e pia mic… și nu aie nici suzetă… nici bibeion… și nici nu e alb.
– Alma, zise vânzătoarea privindu-mă cu dispreț, dacă bunica ta nu are bani pentru bebelușul mare, acceaptă-l pe ăsta mic, bine?

Simțeam cum mi se scurge sângele din inimă de mila Almei, cum mă apucă nervii uitându-mă la vânzătoare și cum mă năpădește regretul că n-am plecat și eu de-acasă în pijama, încălțată cu gumarii, fi-mi-ar și fițele și parentingul de râs! Am plătit beibizul mare cu accesorii, mi-am luat de mână nepoata jerpelită și fericită și ne-am întors acasă. La sosire, am somat-o să nu mai accepte vreodată să fie scoasă din casă nepieptănată și neîmbrăcată corespunzător, că uite, a trebuit s-o car prin tot orașul în halul ăla.

– Cala, nu sunt îmbiăcată în hal, sunt în pijama. Caie nu se se opselvă, că toate doamnele mi-au spus că sunt fiumoasă. Și uite, tati mi-a pus șosete asoitate cu pijamaua, vezi?

2 comentarii
  • Mariana
    Postat la 22:33h, 08 ianuarie Răspunde

    Oh, vă iubesc de mor pe amândouă

    • arcadiasolum
      Postat la 19:06h, 31 ianuarie Răspunde

      Și noi pe tine. <3

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.