Visuri pe care mi le pot permite - Arcadia Solum
854
post-template-default,single,single-post,postid-854,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

Visuri pe care mi le pot permite

Volumul lui Vasile Baghiu este chiar așa cum îl recomandă titlul: accesibil, încrezător, cu visuri realizabile, fluid, imponderabil, atemporal.  ”ca și cum aș putea fi […] oriunde în lume, / în oricare zi sau noapte, / în orice dată din calendar, / la orice oră, / pe orice meridian / și pe oricare dintre paralele, / conectat la toate fusurile orare din Univers.”

Mult diferit de tonul volumelor de debut ale autorului, în care se resimțea acut lupta, revolta, căutarea, neliniștea, acest volum continuă cumva linia precedentului, Metode simple de încetinire a timpului, ducând-o încă mai departe, spre eliberarea de constrângeri, de așteptări nerealiste, de false rigori, până la relaxare, acceptare și împăcare zâmbitoare. Poate chiar până la încălcarea asumată a legilor respectate cândva riguros, la trăsnaia de-a  ”traversa râzând Unter den Linden, / pe unde am vrut.”  ”între poezie și viață / linia este atât de ștearsă, / încât poate fi încălcată cu ușurință, / oriunde, / oricând, / de oricine, / absolut după bunul plac / și starea de moment.”

Autorul însuși este conștient și mulțumit de această evoluție:  ”Lucrurile sunt într-o legătură secretă a lor […] / pun în conexiune / în mintea mea / trăirile de acum cu acelea de altădată, / când doar himerizam despre Alexanderplaz și tot restul, / când nu avem decât o minimă abilitate de citire a viitorului / și mai deloc simț al umorului, / crispat, anxios, scos din funcțiune, / ca un telefon pierdut pe un drum forestier”.

Ca să izbândească această transformare, această schimbare de perspectivă, a trebuit să fragmenteze realitatea (cu anormalitatea, urâtul și nedreptățile sale), ca pe un puzzle, ”fragmente din scene ample, / bucăți de peisaj, / frânturi de frază, / începuturi și sfârșituri de stări, / ecouri de sentimente”,  luând apoi piesele una câte una, bucurându-se de frumusețea lor individuală. Astfel, viața în ansamblu (ansamblu pe care nu l-a pierdut niciodată din vedere, totuși), devenind frumoasă, de trăit cu tragere de inimă.

”ni se pare totul schimbat:
holul e mai primitor,
dormitorul e chiar drăguț aranjat,
sufrageria are un fel de eleganță
în felul în care își expune cărțile,
iar în bucătărie
lumina cade într-un unghi
din care viața se poate vedea
într-o perspectivă optimistă.”

Vasile Baghiu știe că e diferit, trăiește ”sentimentul acela că nu ești / nici în locul, / nici în timpul / potrivite firii tale”,  ”căutând fericirea fie pre devreme, / fie prea târziu, / fie în altă parte”, dar trăiește bucuros printre noi, cum mai spuneam și altă dată, ne intersectăm pe aceleași drumuri, se luptă cu aceleași probleme ca ale noastre, lucrează, se implică, dar are mereu valiza pregătită și lasă viața să-i stabilească itinerariul fără să se mai opună destinațiilor sau popasurilor pe care aceasta i le propune. Pare că i-a predat controlul și e mulțumit, curge odată cu ”poezia trăită”, pe care o lasă ca pe un râu, să-și croiască singură albia, ”indiferent ce ar mai putea veni”.

Îmi pare că volumul de față e și un fel de mileston, menționând explicit, pentru prima dată, îmbătrânirea și schimbul de generații, pe cele noi privindu-le cu înțelegere, ca pe niște adăugiri necesare și inevitabile istoriei care, cum altfel?,  se repetă.  Trecerea pe panta descendentă a vieții e privită din perspectiva  avantajelor  ei de aflare (acceptare) a rostului,  de înțelegere a lucrurilor, de împăcare senină.

”Seri cu gânduri despre cum trece viața,
despre destinul omului pe pământ,
sau numai despre lucruri obișnuite
precum singurătatea între semeni.”

”Bătrânețea e parte din peisaj, lângă exuberanță,
alături de explozia de floare din parcuri”

Deși pe alocuri  vorbește despre ”un fel de repetiție pentru plecarea-plecare”,  volumul este  ca o ”ghidușie a copilăriei / înflorind zâmbetul / pe chipurile noastre posomorâte.”

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.