10 oct. Celebration

Face viața ce face și drept de Ziua Internațională a Sănătății Mintale îmi sabotează zenul, folosindu-se de pisici.

Acum 5 ani, când tocmai dobândisem prin știință proprie un gazon sănătos și arătos, mă luptam ca Mircea cel Bătrân la Rovine să dezvăț mâțele din Săcele să se mai ușureze prin Loliumul și Festuca mea. Până în ziua de azi mă lupt, la fel de bătrână ca Mircea și la fel de înfrântă ca Baiazid.

Acum trei ani, pe 10 octombrie, un mâț se pripășise la mine și mi-a dezgropat și amestecat toți rizomii de Achimenes. Am renunțat la ei pentru că TOC-ul nu-mi permitea să am ghivece cu ghiveci de culori.

Anul trecut mă zbăteam să dau spre adopție mâțele vecinei, 6 la număr, pe care le hrăneam de luni de zile, și de care mă săturasem ca ciobanul de brânză.

Anul ăsta sunt în pragul nebuniei din cauza Emei. La început, cât era în custodia vecinilor și venea arar pe la noi, a fost amuzant. Oarecum. Dar lucrurile s-au complicat, evenimentele s-au precipitat, astrele s-au dezorganizat și am ajuns proprietăreasă de mâță. Fără să bag de seamă, fără să vreau, fără să mai am scăpare. Nu e de mirare că sunt iar în prag de alienare.

Am acceptat-o, am sterilizat-o, stabilind că va rămâne în curte, cu dormitorul în magazia de lemne. I-am făcut cușcă izolată cu burete, capitonată cu blăniță, iar deasupra, la etaj, i-am amenajat un coș unde putea să se odihnească și de unde urma să privească mediul înconjurător.
A dormit trei nopți. Diminețile și le petrecea exclusiv pe pervazul bucătăriei, mieunând și cerșind, uitându-se în ochii mei cu un reproș care-mi făcea sentimentele cocoloș.

În ultima noapte de izolare, întâia de mutare, pe la miezul nopții, m-au săltat din pat niște zgomote ciudate acompaniate de miorlăituri disperate. Intrase peste ea o mâță din vecini. Cum o cunosc pe infractoare, și știu că e sperioasă și duioasă, cred că tot tărăboiul l-a făcut Ema, ca să mă impresioneze și să mă sensibilizeze.

La cercetările de la locul crimei au participat și Alma și Vasile, așa că s-a decis pe loc, cu două voturi pentru și unul împotrivă ca Ema va fi mutată în premieră, cu somieră și litieră, în garaj.
Am ajuns, acolo în magazie, toți, la un acord verbal care prevedea că nici un centimetru de casă nu va fi călcat de laba ei silențioasă.

Acordul a fost respectat până a doua zi la amiază când au venit acasă Alma de la grădiniță și Vasile în pauza de masă. Plângeau, mă implorau și mă șantajau s-o primesc înăuntru doar un piiiiiic mic-mic-mic. Le-am permis, în mod excepțional, cu condiția s-o perieze temeinic înainte, ca să nu-și lase podoaba lânoasă prin casă. Și cu promisiunea că nu se va mai repeta.

A avea inimă mare în zilele noastre e mai grav decât a avea pietre la rinichi sau colecistită cronică, pentru că odată creat precedentul, mâța a început a intra în casă prin deschizături de uși prin care abia de rușesc să se insinueze curenții de aer. Dacă nu sunt bine ferecate, sare pe clanțe, se izbeșe în uși, le împinge, le deschide și-mi invadează teritoriul. Tot. Pentru că tupeul și indolența și nesimțirea Emei sunt incomensurabile și incurabile.

Parterul l-a terminat de explorat rapid, s-a mutat din garaj direct la etaj. Alaltăieri, pătrunzând iar prin efracție, am închis-o în dulap, fără să știu că e în casă, necum în dormitor. M-au alarmat miorlăiturile ei disperate, cărora le-am dibuit originea după vreo 10 minute de căutări și 2 kilometri de alergări.
Am eliberat-o și apoi am insultat-o, am amenințat-o și am agresat-o verbal. Da, am reacționat fix în acest hal.

Mă așteptam să fie speriată, să fie traumatizată și să fugă de mine mâncând pământul, spre un liman și-un stăpân mai uman. Ei, aș! A plecat legănat și s-a urcat în mansardă. Fix în acel loc unde am eu probleme și dileme.

Am încercat s-o chem, s-o alung, s-o momesc, s-o mătrășesc. Cu zero rezultate. S-a cățărat pe grinzi, unde n-ai cum s-o mai prinzi.

Am coborât, resemnată. Am mai călcat o tură de rufe, am mai zis mărunt din gură, dar ea a crezut că mestec nișe crănțănele uscate, nu niște sudalme suculente, așa că numai ce-a-nceput să mi se târască lasciv printre gambe, torcând ca un motor trifazic. Am cedat și i-am dat, fi-mi-ar cordul de râsul lumii, pliculeț hipocaloric pentru pisici castrate, 4,5 lei bucata. (Eu, ca să nu mă îngraș, rabd de foame gratis.)

Azi, de Ziua internațională a Sănătății Mintale, tot cu majoritate de voturi s-a decis cumpărarea unui, fiți atenți cum se cheamă!, “Ansamblu de joaca pentru pisici, cu hamac, casuță, jucarii și stâlpi de sisal XXL, bej deschis”.

Atât am avut de zis.