Biscuiți copți bine și stimă de sine - Arcadia Solum
834
post-template-default,single,single-post,postid-834,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-22.4,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.2.0,vc_responsive

Biscuiți copți bine și stimă de sine

Pentru că sunt o bunică expirată, d-aia cu concepții retrograde, cum că fetele de măritat tre’ să știe (și) să facă focul, să calce o cămeșă, să șteargă praful și să facă pită, o pregătesc din timp pe Alma în domeniile mai sus pomenite.

(Ăia care creșteți băieți drăgălași și gingași, viitori adulți pensați și epilați, sensibili la frumusețea cu unghii și gene lungi, cu buzițe umflate și bluzițe decoltate, dați cu unfriend și treceți mai departe.)

Am început cursul de gătit cu confecționarea bonetei de bucătar și cu îmbrăcarea șorțului. Apoi am lecturat rețeta. Cum fotografiile cărții erau deosebit de tentante, am trecut și la alte preparate, până când am parcurs manualul în întregime. Pentru lecția practică am ales de comun acord “Biscuiții din aluat fraged”, așa că am coborât în bucătărie, am scos pe masa de lucru ingredientele și ne-am apucat de treabă.

Studenta a cântărit și amestecat solidele. Dar cum ea are multe idei și voință de cremene, n-ai cum s-o oprești din adaptarea rețetelor după inspirația de moment. Cucerită fiind de sarea de Himalaya, a tot adăugat și admirat delicatele cristalele roz până când acestea au ajuns să concureze ca volum zahărul, complet anost din punct de vedere al înfățișării. (Menționez că am încercat în mai multe rânduri s-o avertizez asupra efectelor pe care le va avea surplusul de “roz” asupra biscuiților, dar n-am avut spor, e foarte hotărâtă când își propune ceva. Așa că am lăsat-o în pace, în ideea că predau concomitent și lecția “Asumarea consecințelor”.)

După ce aluatul a fost amestecat, frământat, modelat și decupat, l-am pus la copt. Am pornit ceasul și i-am zis să fie atentă să-și scoată biscuții când va suna alarma. A plecat la joacă și biscuiții au fost dați uitării. N-am avertizat-o imediat, predând cu ocazia aceasta și lecția despre Responsabilitate.

Când biscuiții erau ușor caramelizați am strigat-o. Panicată, m-a somat să-i scot. I-am pus pe un platou și când s-au răcorit am invitat-o să-i guste. A mușcat, a mestecat, s-a uitat fix în ochii mei și mi-a cerut repede niște apă. I-am dat și-am întrebat-o cum i se par.

– Cam… buni.

– Sunt buni, zici? Să gust și eu?

– Nu, mai bine să-i păstăm pentu Boba, că lui îi place saia.

Mă așeptasem la niște lamentări și păreri de rău, la promisiuni și angajamente, dar ea a cotit-o abil spre un liman care să nu-i afecteze stima de sine. Asumarea eșecurilor însă e o lecție prețioasă, așa că am insistat să-mi dea să mănânc și eu. I-am spus că îi găsesc extrem de sărați și un pic arși și am întrebat-o ce schimbări își propune să facă data viitoare.

– Să fac o altă iețetă, caie nu e gheșită!

Mă declar depășită.

 

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.