30 sept. Cutii

După un volum de poezie citit recent, greoi și îmbâcsit, am citit cartea Cătălinei Bălan cu plăcerea cu care m-aș fi plimbat pe o alee cu tei înfloriți după o zi în care am respirat aerul poluat al orașului, ca și când mi s-ar fi insinuat în nări note verzi, proaspete, după opulența copleșitoare a agarului tropical. În ciuda faptului că e o carte de debut, este surprinzător de lipsită de stângăcii, de efuziuni, cu o scriitură agilă, naturală.

nu poți să știi ce se ascunde după pleoape
imagini pe care le derulez în minte iar și iar
nu mă satur niciodată de ele
de lumina lor liniștitoare
îmi plac mai ales amintirile din primii șapte ani de viață
în care credeam că familia mea e perfectă
și nu puneam prea multe întrebări

mergeam cu bunica sub teiul enorm de la școală
bunica lua și un taburet
culegeam amândouă florile mirositoare
și habar n-aveam că imaginea asta o să-mi rămână lipită de ochi

stau pe canapea
prin ochii închiși trec niște raze de soare
și pot să văd cum zvâcnește o venă

decât beznă mai bine o venă care se zbate
o venă roșie și foarte foarte subțire
o floare de tei pe retină
ceaiul medicinal pe care încă îl beau în fiecare iarnă uneori chiar vara
un taburet

***

am făcut două liste diferite
pe o foaie A4
una cu parfumurile mele preferate
și una cu băieții care m-au condus vreodată acasă
au ieșit amândouă la fel de lungi

În Cutii, negreșit, se păstrează și se conservă mirosuri.

mă duc la culcare ca o gospodină din cartea elenei vlădăreanu
mirosind a mâncare
decât prințesă în arabia saudită
mai bine în sectorul 3
la faur
la capătul lumii

***

simt un parfum dulceag și respingător
de fată bătrână
stau și calculez cu atenție
cât mi-a mai rămas până să ajung uscată și acră

Cutiile Cătălinei nu sunt niște cufere grele pline cu obiecte inutile, adunate în timp, ci mai degrabă niște cutii de bijuterii, adăpostind instantanee de viață, poeme de citit și citat, poezii familiale și familiare.

o fi placebo sau chiar mă simt bine
să mă uit la tata cum stă serios
și încearcă să mă descânte cu un chibrit
dar el chiar mă descântă

***

Dimineața în loc de cafea mama își face părul fucsia

***

m-am gândit că abia după ce mori
va trebui să plătesc singură factura la telefon
ceea ce m-a întristat și m-a pufnit plânsul
dar m-am ținut tare
cu cât știu mai puține despre facturi
cu atât vei trăi mai mult

***

tu moștenești talentul familiei
eu moștenesc alergiile
vorbesc foarte rar despre asta
și numai dacă mă întreabă cineva

la concursuri, olimpiade
faza pe școală, pe sector, pe municipiu și apoi pe țară
în colțul din dreapta foii
cel care e sigilat când se predă lucrarea
trebuie scris și numele tatălui
tot timpul ezit înainte să-l completez

când o să mor sau o să mă mărit
numele tatălui nu va mai apărea pe nicio hârtie  

În partea a doua a cărții poemele părăsesc casa părintească, ies în oraș, merg cu troleibuzul, iau viața în piept.

în metrou și în autobuz
toleranța
încălțată ca un amiral

***

orașul nostru e mai mult al tău
tu te-ai născut aici, pe mine m-a doptat
un singur lucru ți-am cerut
unul singur
să fiu mereu în centrul orașului în centrul atenției

***

visul meu e să am un troleibuz personal
mă bucur când văd un troleibuz
uneori de el depinde bunăstarea mea sufletească
ce poate fi mai frumos decât un troleibuz în mișcare
poate doar un  bărbat care își calcă singur cămașa.

Surprinzător, iubirea, ca și suferința care-i urmează, sunt lipsite de exaltare, de iluzii, de exagerări și dramatizări, de copilării. Poemele sunt temperate, așezate, împăcate, lucide.

mică și caldă inima mea
se înghesuie lângă tine seară de seară
uneori inima mea se suprapune perfect peste tine
atât cât să mai poți respira.

***

mă simt ca un indian după anotimpul fierbinte
plouă pentru prima oară de când ai plecat

la început
am visat o pereche de sandale foarte frumoase
azi am visat că cineva
mi-a aruncat o cărămidă în cap
zăceam pe asfalt și din vis
simțeam că tu încă dormi lângă mine

dar cu cât dormi mai mult, cu atât mai bine
și dacă se termină un vis, începe altul

a trecut aproape un an
nu m-am mai gândit la asta până acum
dar te vad în spatele geamului
fumezi
ai perciuni
nu ne mai leagă nicio pârghie
ne întâlnim din greșeală
mi-e teamă de tine acum
am mers împreună destul
nefericirile nu s-au completat reciproc
și unghia neagră cade până la urmă
și gândurile negre dispar

O carte alcătuită din mici și vii fragmente de amintiri, de mirosuri, de simțăminte, alcătuind o poveste plauzibilă, recitibilă.