Mother - Arcadia Solum
174
post-template-default,single,single-post,postid-174,single-format-standard,bridge-core-3.0.2,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-28.8,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.9.0,vc_responsive

Mother

Lui Gelu Diaconu îi aparține cea mai atipică și tulburătoare carte despre ”mamă” pe care am citit-o eu. Suntem familiarizați cu genul de poezie/literatură care glorifică mama, o purifică, o sanctifică, transformând-o într-o icoană care trebuie venerată. Cartea aceasta nu este o carte despre mama din tabloul la care privim lăcrimând, ci despre mama reală, în carne și oase îmbrăcate în rochie albastră, care iubește, care tușește, care mângâie, care se răstește.

O carte scrisă la maturitate, când mama poate fi evaluată obiectiv, cu toate calitățile și slăbiciunile care o definesc, care iubește și greșește deopotrivă.

Mother e ca un film (artistic/psihologic) de patru sezoane (1. mami, 2. fata cu părul verde, 3. Lucy, 4. reality bites), în care regizorul a comprimat timpul, a desecat realitatea până la concentrația optimă obținerii unor imagini vii și-a unor emoții răscolitoare, care te lasă cu ochii plini.

Poemele se succed după o logică a amintirii, ard etape, urmând un fir roșu pe care trebuie să-l înnozi pentru a nu pierde ansamblul, efectele speciale.

Debutează cu o amintire a fătului din burta mamei :

”Sunt muzici care vin de dincolo, dar cea mai plăcută vine de la inima lui mami: vbum, vbum tot timpul.

Te trage în jos o greutate mai mult decât oricând. Prin ciudatele ei mecanisme interioare mami îți dă să mănânci fripturi, salate și tort de ciocolată. Bei vinul odată cu mami și e bine.”

Apoi, sare direct la vremea în care copilul, deși dependent de mamă, e conștient și împăcat cu faptul că ”Dimineața, mami trebuia să plece la fabrica de pâine, de unde îți aducea cornuri cu lapte și franzelă.”

(Alegerea aceasta, a mamei care lucrează nu la fabrica de tricotaje sau de pantofi, ci la cea de pâine, e salutară, cu trimiteri mult mai profunde decât faptul banal al mersului mamei la serviciu.)

Saltul copilului de la fericirea nemărginită și inocentă la realitatea înspăimântătoare și inexplicabilă, se întâmplă la fel de brusc, în cadrul aceleiași pagini.

”Și ai învățat la ora de engleză că Sky înseamnă Cer”, după care urmează căderea în gol:

”Odată mami te-a dus să vezi piața. Pe stradă sunetele veneau și treceau cu ecouri, iar culorile ți se păreau cele mai frumoase din lume.

Te-ai oprit în fața unei tarabe cu mere. Cuvintele nu veneau la tine, dar priveai cu ochi albaștri.

Bătrâna din spatele tarabei a luat un măr, l-a șters pe mâneca pulovărului și ți l-a dat. mărul era lucios ca bombeul pantofilor.

l-ai luat, dar nu îndrăzneai să muști din el. și cuvintele tot nu veneau, dar ai râs cu gura până la urechi.

Mami a venit și te-a smucit de acolo. Mărul a căzut și s-a rostogolit sub tarabă.

Mami urla și te privea cu diamantele din ochii ei negri.”

Nicio mamă nu se gândește, atunci când își îmbrățișează pruncul, că tot ea, care a zămislit cu migală și dragoste făptura aceea nouă, perfectă și fragilă, poate fi și călăul ei. Că ea poate fi deopotrivă bucuria și spaima lui de moarte; siguranța sau incertitudinea lui; zâmbetul lui sau lacrima; aleanul și mângâierea, ori neliniștea și suferința.

”Mami are grijă de tine pentru că te iubește mult.

Mami e mereu aici pentru că nu vrea ca băiatul ei să pățească ceva rău.

Mami îți dă cele mai bune sfaturi.

Mami se uită în ochii tăi și-ți spune:

Viața e ca și cum ai privi lumea de sus în timp ce mergi pe sârmă. Să nu fii surprins dacă uneori o să-ți pierzi echilibrul și o să cazi. O să tragi după tine toate spaimele și toate speranțele. O să țipi disperat, cu toată frica și nebunia care-ți paralizează zborul.

Dar mami o fă fie mereu aici pentru tine.

Mami o să te prindă în aripile ei”.

versus:

”Înainte ca mami să plece la fabrica de pâine mai dădeau la radio muzică ușoară: ”Macarale râd în soare argintii”.

Ai întrebat-o pe mami ce sunt alea macarale.

Mami ți-a zis că sunt monștri cu cârlige în care sunt agățați băieții răi care nu ascultă de mamele lor. Ei sunt pedepsiți să atârne de firul macaraei. Pe urmă vin păsările și le ciugulesc carnea până când nu mai rămân decât oasele.”

”Când mami se supără pe băiatul ei care a făcut din nou vreo prostie își întinde aripile negre iar cerul camerei se întunecă.

Mami are cei mai frumoși ochi din lume. Două diamante care te privesc cu dragoste și dispreț.

Ești băiatul bun al lui mami, care o iubește mult, mult.

Ești băiatul rău al lui mami, care își dorește s-o vadă moartă într-o zi.”

Pentru că ruptura e destabilizatoare, în copil se declanșează mecanismele de autoapărare, el trebuie să găsească o cale să se salveze, e silit să găsească singur soluții:

„când mami e nervoasă

își întinde aripile negre

până în colțurile camerei

te ascunzi după pat

iar lumina soarelui

nu mai ajunge până la tine

mami trage din țigară

și te privește

cu diamantele din ochi

mami, lasă lumina să ajungă la mine

[…]

(când mami nu lasă lumina să vină la tine

scrii în caietul tău cu coperte negre

apoi închizi ochii

și lași să vină lumina din interior)

Copilul a făcut alegerea corectă, a găsit singura cale care îi poate asigura supraviețuirea. Dar alegeri vor mai fi de făcut și nefericirea e mereu la un pas distanță, adulmecând, gata să-și înhațe prada.

”când aveai zece ani te-ai îmbolnăvit

febra te făcea să-ți simți carnea cum explodează

ferestrele erau albastre

iar chipul lui mami portocaliu

fata care ți-a dat un pahar cu apă

avea părul verde

nu știai să faci diferența

între viață și moarte.”

Încă un pas și saltul de la copil la bărbat s-a produs:

”Într-o zi părul ți s-a lipit de față și mami a zis: ”Ai păr pe față și trebuie dat jos, altfel băiatul meu e urât.”

Mami a luat aparatul de bărbierit, apus o lamă în el, ți-a dat cu săpun pe față și pe urmă a început să facă harșt, harșt. Te ținea cu mâna de nas și râdea. Simțeai că dacă nu termină mai repede te sufoci.

Pe urmă ți-a curs sânge de pe obraz. Mami te-a șters cu un prosop și ți-a dat un pupic ”ca să-ți treacă”. Apoi a zis:

”Băiatul meu e bărbat”.

Sărutul și declarația mamei sunt în antiteză flagrantă cu amputarea emoțională pe care tocmai a înfăptuit-o cu râsul ei și care va continua cu evaluarea fetei cu părul verde:

”Mami, crezi că fata cu părul verde e bună pentru mine?

Mami, crezi că o să-mi frângă inima?

Mami, crezi că o să sufăr din cauza ei?

Mami, de ce nu poate să ma iubească măcar un pic?

Mami, crezi că o să mă sinucid într-o zi?

Mami ți-a spus: nu-ți face griji

e o proastă

nu știe ce pierde

era în toane proaste

cu paharul de vin și cu

lumina galbenă din jurul ei

sunt atâtea fete, a mai zis

are balta pește

pe urmă și-a aprins o țigară

și a început să tușească”

A doua zi, îmbrăcat în hainele kaki , bărbatul a plecat din gară ”cu valiza de lemn care avea încuietoarea stricată”, și totul s-a terminat.

”după ce te-au scos din hainele kaki

și te-au trimis acasă

ți-ai amintit că ești tot băiatul lui mami

prietenii tăi nu mai erau

prietenii tăi

orașul tău nu mai era

orașul tău

erai un străin care pierduse tot

mai exista doar amintirea vremurilor

când mami dădea un sens lumii tale”.

Dar viața merge mai departe și ”Într-o seară Lucy a coborât din Lună cu rochița ei albastră cu steluțe. Ți-a zis: Eu sunt Lucy. Vrei să ne distrăm și noi un pic?”

Și s-a distrat, la umbra amintirii vii și îndurerate a fetei cu părul verde.

”fata cu părul verde n-o să mai sune niciodată

și totul ți-a devenit indiferent”

Cartea lui Gelu Diaconu e răvășitoare prin diversitatea de sentimente pe care le descrie (sau doar le sugerează, luminându-le fulgurant cu câte o rază de lumină, cât să le semnaleze existența):

dragoste, dependență, posesivitate, revoltă, durere, indiferență, ură, resemnare. Un amalgam copleșitor de trăiri, cu un deznodământ imprevizibil, insidios, tenebros:

”mami e acasă

se uită la televizor

cu chipul ei de nisip și râde

Mami, ce rost mai au toate astea?

Mami, când s-a făcut așa gol în jurul meu?

[…]

Mami, tu de ce nu mai mori odată?”

Reality bites.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.