Ziua Internațională a Poeziei - Arcadia Solum
20
post-template-default,single,single-post,postid-20,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

Ziua Internațională a Poeziei

În 1999 UNESCO a declarat ziua de 21 martie Ziua Internațională a Poeziei. Eu o sărbătoresc cu câteva poeme ale unor autori cu care viața m-a împrietenit, în mod fericit.

Viorel Ilișoi – Doar să privești

Doar să stai cu ochii deschiși.
Este tot ceea ce trebuie să faci.
Eu voi împinge orașul încoace și încolo,
încât tu să te afli întotdeauna
exact acolo unde-ți dorești să fii.

De nimic altceva nu e nevoie,
doar privirea s-o întinzi peste mine
ca și cum m-ar îmbrățișa vântul când iese
din păduri, încărcat de culoare.
Eu voi aprinde cu degetul luna
ca să-ți văd și noaptea ochii arzând.
Aerul îl voi împinge spre tine
cu bătăi de inimă, cerul
ți-l voi ține deasupra cu o îngenunchere.

Privește în jurul tău, doar atât.
Mări verzi ridică peste lume cu ochii.
Îți voi aduce meduze și pești
și voi scufunda biserici de piatră.
De mână să intrăm în poem ca în valuri
înfiorați de spuma cuvintelor, caldă.

Voi face eu totul, tu doar
ține ochii deschiși fiindcă vreau
să trăiesc în lumină.

Claudiu Komartin – Copiii din Hamelin

Încă mai am momente în care îmi vine să plâng
de fericire pentru un vers.
Știu că e o prostie.
Oamenii mari nu fac asta.
Nu, oamenii serioși nu fac asta.

Și dacă mă gândesc la creierul meu, nu văd
lucrarea naturii desăvârșită,
nu descopăr minunea,
ci o bormașină stricată
dată pe mâna unui imbecil.

Știu că oamenii onorabili au o părere mai bună
despre umanitate.

Ei se-nfrățesc.
Își împrumută desfăcătoarele de conserve.
Își admiră unul altuia golul
ce li se cască-n farfurii.

Într-o noapte am urcat pe acoperișul unui bloc
de 26 de etaje – am văzut orașul scufundat
și m-am gândit cum ar fi.

Bogdan Ghiu – Poem de dragoste

Prin porii dintre lucruri apleacă-te dimineața,
lumina prin care cădem.
Prin lumina care cade pe noi,
lucrurile vin cu descrierile trase pe față.
Prin porii prin care cădem
nimeni nu se hrănește.
Numai obiectele fac, înlăuntrul lor, umbră.
Umbra lor este privirea mea.

Adrian Voicu – Dragoste

Dragoste simplă, dragoste pură,
Dragoste suflet, dragoste gură,
Dragoste cap, dragoste păr,
Dragoste floare, dragoste măr,
Dragoste inimă, dragoste dor,
Dragoste zâmbet, dragoste zbor,
Dragoste mâini, dragoste mers,
Dragoste atingeri, dragoste vers,
Dragoste soare, dragoste vis,
Dragoste noapte, dragoste promis,
Dragoste valuri, dragoste vânt,
Dragoste stele, dragoste legământ,
Dragoste șoaptă, dragoste catifea,
Dragoste viață, dragostea mea!

Vasile Baghiu – Tu ai așa un fel de a fi, mai abscons

Tu ai așa un fel de a fi, mai abscons, fără izbucnirile
pe care de atâtea ori le remarcasem la alții,
huruia trenul, nu prea departe,
și obrazul tău nu avea nicio tresărire.
Ni se cuvine mai mult cer, mai multe spații cu verdeață,
pomi, ierburi, flori, ceva de felul acesta, primăvara,
însăși această recunoștință a lor,
cu o mai bună memorie afectivă, ne umilește
uitasem de ei, trebuie să recunoști,
iar din exterior, gestul îmbrățișării,
al fiecăruia dintre noi pentru ei, entuziaști și vulcanici,
cu siguranță se va fi văzut fals,
pe când soarele făcuse el ce făcuse și asfințise.

Liviu Ofileanu – Ocean fairy

Oriunde se poate zidi mausoleul unei amintiri;
am iarăși coșmarul cu vaporul care pleacă din fața mea
și oricât aș înota nu îl ajung;
o femeie iubită ți-amintește o alta, șerpii
din sânul ei alunecă pe vitralii, roze cu spini tăiați
și bobocul desfăcut în odăile triste
unde călugări în ispită visează marea evadare,
lumina lămpii schimbată pe o damă cu ciorapi lungi
și pâine cu gust de oraș.
Se făcea că ploaia întunecase portul;
ieșeam prima oară împreună
când un imens păianjen cu o zvastică neagră
ne-a prins deodată în plasa lui metalică –
ne refugiem lângă ruina mănăstirii Carmo,
vântul câinos ne ciufulește părul,
subversiva ploaie se târăște pe creneluri în amug
și ochii ei sfârâie pe buzunar: ceas cu inimioară și lănțuc…
atunci ne-am pierdut greutatea, linia de plutire!
Eram strigați pe nume cu accente străine: Ophelia… Fernando…
Îți veneau în minte vorbele mamei despre bărbați fără inimă
și le alungai cu dosul palmei ca pe insecte;
cerul se răzbuna în rafale
și oceanul albastru al pleoapelor, steagul roșu
de la glezne erau cârpa unui pictor – pierdută la beție…
Stăteai în ploaie și fumai… urma să te ridici și să pleci –
Nici acum nu știm cine pe cine trăda –
Prinși unul de altul tăceam cu o singură gură.

Stefan Alexandru Ciobanu – joie de vivre

ei vin în căruțe cu coviltir
îți iau ferestrele iubirile îți iau temerile
și uite așa te trezești
cu ochii roșii alergând alături de celelalte furnici

George G. Asztalos – Mi se ulise

mă-ntreb de ce mama dragului
am mai putea fi dragi cuiva
când e limpede ca bună dimineața
câtă exuberantă exasperare
ducem în noi

mamă-doamne și ce liniște de prăpăd
ce zbor de înotat pe jos

de fapt
mi se ulise a calamitate
a tot ce mi-a rămas mai frumos.

A.T. Silviu Dachin – rugăciune de primăvară

undeva pe aici e o bucată aproape
desprinsă din suflet
ies copiii la joacă trec oameni în vârstă
n-aș vrea să fie cineva rănit
te aștept de ieri îmi spui
aiurea dintotdeauna de când am învățat să aștept
cuvintele tale mă sperie
credeam că sunt singur
mă întorc brusc și dărâm totul în jur
șșșt îți lipesc arătătorul de buze
degeaba
tu râzi cu ochii cu părul zburlit
până când spațiul cade peste noi
prăbușiți pe genunchi râdem
o rugăciune perfectă

Ionel Simota – Natura mea

Te-mbraci ușor mereu în primăvară
Și-nebunești privirile din jur
Eu vin din ramuri floarea să ți-o fur
Dar tu alergi între păduri și seară.

Și nu-i destul că mi te plimbi pe-afară
Și ne-ntâlnim din ce în ce mai rar
Și nu-I destul că toamnă-mi aduci iar,
În timp ce te îmbraci în primăvară.

De pasăre te-mbraci, să fii ușoară.

Mircea Lacatus – la luce che tu dai

iarna se întuneca devreme
şi noi ne făceam lecțiile la o lampă cu petrol
oglinda rotundă prinsă în spatele ei
ca într-o magie sporea lumina în odaia noastră
ne înghesuiam toți la o masă
caietul cartea creionul şi noi aplecați peste ele
mama frământa aluatul dădea cu ulei să nu se prindă de lemn
caietele şi cărțile noastre erau pătate uneori cu ulei
şi profesorii ne certau
ei nu ştiau că se dă cu ulei când frămânți aluatul de pâine
lampa la mijloc ne împărțea egal lumina ei palidă
în fiecare seară mama stergea sticla afumată
şi pentru câteva minute ne scăldam în lumină
mai târziu au urcat cu stâlpii şi cu firele şi la noi
de atunci niciodată nu s-a mai stins lumina în casa noastră
până au început să plece pe rând părinții
mai întâi tata că aşa e bărbăteşte apoi mama
apoi frații pe la casele lor apoi eu în lume
şi casa a rămas goală gârbovită şi tristă
noaptea nu se mai aprinde nicio lumină
dar dacă ai curajul să treci pe sub ferestre
vei auzi voci de copii adunate în jurul unei mese rotunde
şi dacă vei fi şi mai atent îți vei da seama
că pe acolo a trecut cândva fără grabă fericirea

Paul Alexandru Dolha – Mai (s)pune
Îmi torn glasul
în privirea femeii
îndrăgostită de mine
până aproape se umple,
până aproape dispar
ea-mi surâde și zice: mai pune

apoi beau din mâinile ei
din ochii ei
și din gândurile ei
până i se face sete de viață

Ioan Vasiu – Singur

singur
într-o gară
tristă
ca un
ceferist
manevrant
fluturând
o batistă…

FERPAR – Bogdan Gheorghiță

am murit ca poet şi
mi-e teamă că filozoful
va întîrzia să se nască
incinerarea amînată sine die

——-
şi ce este poezia dacă nu
printre altele o sărbătoare
a singurătăţii bîntuită
de spectrul imund al
însingurării
ca un arcuş care
se întreabă dacă vioara există

Glas – Liana Toma Sabău

De ce să mă mai caut
oare
când știu că m-am ascuns
printre foile de tutun ale țigării
pe care tocmai o fumezi?

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.