28 ian. Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

”Un adevărat catehism contemporan”, asta a vrut ieromonahul Savatie Baștovoi să fie această ultimă carte a sa.

Titlul, așa cum bine prevedea, a intrigat pe mulți. Acesta a și fost scopul, pentru că Savatie Baștovoi e un scriitor cu experiență, un ”marketing expert” care alege în mod deliberat să încalce regulile, care decide în răspărul uzanțelor, care provoacă, voind (și reușind) să-și (re)afirme unicitatea. Pentru confirmare, amintiți-vă doar de câteva titluri mai vechi: Iepurii nu mor, Cartea despre femei, Audiență la un demon mut, Învățăturile unei prostituate bătrâne către fiul său handicapat (recent tradusă și publicată de editura franceză Jacqueline Chambon), Antiparenting.

În spatele intenției evidente de-a provoca cu acest titlu stă justificarea că volumul conține răspunsurile ieromonahului la cele 33 de întrebări ale unei jurrnaliste (femeie, deci!), despre Dumnezeu. Trimiterea misogină din subsidiar e la latitudinea fiecăruia, așadar. 😉

Cartea are două părți, fără prea mare legătură între ele, cea de-a doua fiind constituită din scurte însemnări menite doar să amintească de faptul că ”începutul acestei cărți a fost pus la Oricova”, așa cum însuși autorul declară în prefață.

Cartea e duioasă și nepericuloasă, ne prezintă un Dumnezeu blajin, comercial, digerabil, un fel de SMURD pentru bolnavii spirituali ai secolului 21.

Dintre cele 33 de răspunsuri, trei numai, m-au scos din pepeni. 🙂

Pepenele cel mai borțos a fost capitolul 7. M-a silit să-mi amintesc de toate femeile martire, care și-au dat viața pentru credința lor. Pe unele dintre ele Biserica le cinstește și le-a declarat sfinte. Ar muri azi de inimă rea dacă ar citi ce zice părintele Baștovoi despre ele: ”Binele și răul, femeia le decide singură și aderă la o credință sau comunitate prin simpatie și nu prin conștiință dogmatică. De aceea, femeile credincioase povestesc mai mult despre preotul care le place și despre atmosfera frumoasă din comunitate decât despre Hristos și Evanghelie.”

De acord cu părintele, sunt multe femei tute, proaste de-a binelea, ce să mai ocolim adevărul trist! Dacă mă gândesc numai la pozele de pe FB în care surorile își fac selfie-uri îmbrăcate cu rochia cea maxim decoltată și cambrată, ținând în poală teancul de cărți scrise de părintele Baștovoi, sau la cele care-și strigă din toți bojocii extazul de-a-i fi cumpărat cărțile, dovedind-o cu fotografii în care pun achizițiile lângă vaza cu trandafiri purpurii și o pernuță roșie în formă de inimioară pe care scrie ”Te iubesc!”, aproape că îi dau dreptate. S-o fi săturat și Sfinția Sa de atâta simplitate a minții, dar nu trebuie să piardă din vedere nici că aceste femei constituie mare parte din cumpărătorii/cititorii cărților pe care le scrie, nici că mai sunt pe lume și femei nerăpuse de misticism religios, femei care pot și gândi, nu numai simți, care au și cap, nu doar inimă. Și tot de dragul dreptății, trebuie să recunoaștem că geme lumea de bărbați idioți. Numai că noi noi nu ne permitem să generalizăm, așa cum face domnia sa cu femeile, considerînd toți bărbații idioți.

În capitolul 8, părintele răspunde așa la întrebarea ”De ce Biserica nu acceptă femeile preot?”:

”Și dacă se dovedește că preoția este ceva foarte greu și riscant? […] ”De-a lungul istoriei vedem că mai multe șanse avea un general de oști să moară în patul său decât un preot.”

”Din acest punct de vedere o femeie-preot nu și-ar putea împlini vocația de mamă, căci preoția ar intra în contradicție cu natura sensibilă și ușor de perturbat a femeii.” (Se argumentează că preotul află la spovedanie orori care le-ar sminti pe femei. Adaugă observația: ”nu cunosc nici un preot care până la vârsta de 40 de ani să nu fie de acum bolnav de stomac, pancreas sau să aibă coloana afectată. Toate se datorează orelor petrecute în picioare și încărcăturii emoționale la care este supus”.)

”Iată de ce excluderea preoției feminine în forma ei ritualică nu are un caracter filosofic, adică de principiu, ci doar unul de circumstanță.”

În opinia mea, mai degrabă argumentele părintelui Baștovoi au caracter filosofic și circumstanțial decât excluderea preoției feminine de către Biserică. Domnia sa desființează toată învățătura Apostolului Pavel și toată practica bisericească (corectă). Iar argumentația din finalul capitolului, că ”în secolele de aur ale creștinismului, pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, în Biserică a existat instituția diaconiei feminine, adică femeile aveau funcție slujitoare în altar”, e desființată de părintele Ilie Cleopa aici: https://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/19femeia.htm, așa că nu mai adaug nimic.

Dacă polemica despre păcatul originar din capitolul 27 este tratată sumar dar onest, iermonahul face o afirmație care desființează harul și lucrarea Duhului: “ voința omului este capabilă să învingă păcatul”. Un fel de Adidas Tortion adică, ”daca vrei poti”. Apostolul Pavel e un nevolnic în Romani 7, când zice ca el vrea, dar nu poate.
Eu la biserică n-am auzit, de când umblu, decât că ”fiecare are nevoie să se deprindă a birui în sine păcatul cu ajutorul lui Dumnezeu, căci fără Dumnezeu nu ajungi nici pînă la prag, şi de la Dumnezeu sunt date toate puterile spre viaţă şi bună credinţă.”

Dincolo de orgoliul meu bășicat de afirmațiile pe care vi le-am expus, ”Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei” e o carte frumoasă, inimoasă, duioasă, de citit pe terasă, cu un pahar de limonadă pe masă.