Iertaţi-mă că nu sunt bio! - Arcadia Solum
617
post-template-default,single,single-post,postid-617,single-format-standard,bridge-core-3.0.2,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-28.8,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.9.0,vc_responsive

Iertaţi-mă că nu sunt bio!

Nu am un stil de viaţă atât de sănătos pe cât aş putea şi ar trebui să am, dar mă căznesc.
Când mă apucă pofta de ciocolată mi-o înec cu apă plată, când dă foamea să ridice sprânceana înainte de termen o adorm cu-o măslină, beau un litru jumate de apă chioară pe zi şi fac şi sport de zici că mă pregătesc pentru olimpiada de atletism.

Vă spun toate astea ca să înţelegeţi că dintre toţi cetăţenii silitori, nu meritam, tocmai eu, să mă întorc acasă îndopată ca un gâscan cu părerile şi indicaţiile unei dudui, adeptă a alimentaţiei “bio” şi a curetului “vintage”. O combinaţie fatală, dacă mă întrebaţi pe mine.

Ne-am întâlnit prin oraş, întâmplător, după câţiva ani în care ne pierduserăm urma. M-a invitat la un ceai, să mai schimbăm impresii. N-am schimbat. Mi-a îndesat pe gât descoperirile ei, gusturile ei, părerile ei. “Outfit”, “funky”, “pe val”, “retro”, “antique”, “boutique”. Şi “bio”. Să nu uit de bio ăsta, că e esenţial pentru supravieţuire.

Mi se păruse ea, aşa, la prima vedere, uşor ciufulită şi învechită, dar mă gândeam c-o fi ajuns-o şi pe ea criza asta nenorocită şi eram dispusă să-i ofer din experienţa mea, s-o învăţ din tehnicile mele de supravieţuire. Nu era cazul, pentru că geanta colosală şi jerpelită de pe umărul ei (geantă care odinioară purtase ştergare cu mămăligă caldă prin Carpaţii de curbură), nu era purtată din cauza vreunei slăbiciuni la portofel ci din pricina unei slăbiciuni pe la cerebel. De fapt, ea toată, era atât de slabă că, uitându-mă la burta ei concavă, mă aşteptam din clipă în clipă să văd alunecând agale, făcut gogoloi, biscuitul (digestiv!) pe care-l înghiţise lângă ceaiul verde.
Pesemne că magazinul de la care se aprovizionează ea cu produse bio nu acoperă toată gama de vitamine şi minerale în stare s-o menţină normo-bio-ponderală, iar ea nu mai poate înghiţi nimic, mărturisea, care nu e bio-organic.

Aveam să mă lămuresc curând că mirosul greu care mi se insinua din când în când în nări nu venea de la poşeta antică în care, după mămăligi, presupuneam eu că a clocit o curcă-n călduri în anul de graţie 1927, ci de la şamponul ei “bio”: două gălbenuşuri, paişpe picături de ulei de ricin, treişpe de tinctură de ardei iute şi încă ceva zemuri pe care nu le-am reţinut.
Cu acest prilej m-a informat că am părul devitalizat, că începând de-a doua zi nu mai aveam voie să mă ating de şampon ori de foehn, ci exclusiv de oul cu gălbenuş de aur şi să mă las uscată de briza din livadă. (Ea habar n-are că ograda mea nu-i culoar aerian pentru alizeu ci autostradă cu patru benzi pentru Crivăţul din miază-noapte). Iar asta n-o să mă vindece complet, m-a avertizat, cu degetul ridicat. Timp de o lună trebuie să-mi frec rădăcinile părului cu usturoi, să-mi trag o căciulă pe cap şi să aştept dimineaţa plină de speranţa revitalizării. Încrederea în eficienţa tratamentului este esenţială, mi-a spus.

Mi-a verificat şi unghiile. Pe cuvânt. A vrut să se asigure că nu carecumva mi-am pus gel pe ele şi le-am luat respiraţia. Nici lacul incolor nu mai am voie să-l folosesc de azi înainte. Iar ca să repar daunele deja produse, în fiecare seară tre’ să şed cu ghearele-ntr-un castron cu ulei de măsline extravirgin la 37 grade Celsius şi pe urmă să-mi pun mănuşi şi să dorm cu ele.
Pentru călcâie voi avea nevoie de nişte ciorapi de bumbac sută la sută pe care-i voi încălţa înainte de culcare, după ce m-am uns cu alifie de gălbenele în care am adăugat câteva picături de vitamina A.

La bicepşi nu m-a cătat după urme de steroizi, am scăpat miraculos.

Ultimul lucru pe care mai trebuia să-l bag la cap, corolarul tuturor învăţămintelor, ca să zic aşa, era faptul că trebuie să-mi schimb radical stilul de viaţă şi punctul de vedere asupra ei, că trebuie să am, asupra trupului şi sufletului, o vedere holistică. Eu am astigmatism, sper să mă descurc.

Vechilor obiceiuri le spun de azi adio şi trec la viaţa bio.

Încercaţi să vă imaginaţi o zi din viaţa mea viitoare: trezirea la ora 4. Spălat pe dinţi. În loc de cafea, apă. Apoi mişcare. Întinderi, frăţioare, căci numai Pilatesul e valabil, celelalte sporturi îs de porc. O să mă întind ca râma vreo două ore, până se trezeşte Vasile. Apoi o să fac duş. Cu gălbenuş. Mic dejun compus din fulgi de cereale bio-integrale şi ceai de sunătoare. Mers pe jos la muncă, înhămată la poşeta vintage cu miros de curcă năduşită. Prânz bio compus din două frunze de salată lipite cu o moleculă de ulei “fată-mare”. Cină: măslină. Duş cu gălbenuş. Căciulă cu mujdei. Mănuşi cu ulei. Şosete cu alifie.

Doamne, ce zile!

Bietul Vasile!

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.