Sporturi extreme şi alte dileme - Arcadia Solum
611
post-template-default,single,single-post,postid-611,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

Sporturi extreme şi alte dileme

Tocmai am terminat de citit articolul The greatest Cassius Clay, în care se povestește în termeni foarte frumoşi despre viaţa şi realizările merelui pugilist, comentat foarte duios de diverși fani, însă eu nu pot rezona cu ei, pentru că anumitor sporturi eu nu le-am priceput niciodată rostul.

De fiecare dată cândvăd cetățeni animați de meciuri din sfera sporturilor de contact mă apuca plânsul. Cum să-ţi placă și să te bucuri văzând doi cetăţeni pe care mamele lor i-au născut, cu bunăvoia lui Dumnezeu, întregi şi sănătoşi, cum îşi sparg arcadele, nasul, oasele, capetele şi-şi zdrobesc ficatul şi creierii?

Dacă cineva simte nevoia să sară repede cu argumentul că astfel de sporturi dovedesc bărbătoşenia practicanţilor, că aşa se învaţă disciplina, perseverenţa, spiritul competitiv, că aşa se formează caracterul şi muşchii şi încearcă să mă convingă că-s eu dobitoacă şi de aia nu pricep beneficiile smardoielii, îi răspund că în calitate de femeie prefer bărbăţia dovedită cu ghioaga doar dacă ursul mă atacă pe mine sau pe prunc în timpul picnicului în creierii munţilor (deşi un bărbat adevărat se informează şi evită camparea cu familia pe traseul de adăpare al ursoaicelor cu pui din Carpaţi), muşchii se antrenează şi la sală sau practicând sporturi care nu presupun vărsare de sânge şi nervi, disciplina se poate învăţa şi practicând maratonul, se poate exersa perseverenţa în încercarea de-a învăţa japoneza, de exemplu, iar dacă cineva adoră competiţiile, se poate înscrie la una de şah.

Dacă e adevărat că Muhammad Ali îşi datorează, fie şi parţial, starea actuală (parkinson, respectiv cărucior cu rotile) boxului şi pumnilor în cap pe care i-a încasat, ce pot să spun? Poate meditează şi îşi îndrumă nepoţii spre balet, să zicem.

Foarte frumos vorbesc unii comentatori ai articolului despre eroii necunoscuţi de lângă noi, cei care şi-au trăit frumos viaţa în ciuda faptului că şi-au trăit-o într-un scaun cu rotile, sau având alte dizabilităţi cu care s-au născut şi cu care au luptat, depăşindu-le, dovedindu-se a fi modele demne de urmat.

Prin comparaţie, dacă John Doe (care s-a născut sănătos şi frumos) a ajuns în scaun cu rotile pentru că s-a crezut indestructibil şi s-a aruncat ca un dobitoc cu snowboardul de pe Everest, a supravieţuit miraculos şi, după 2 ani de recuperare anevoioasă în care nevastă-sa împreună cu cei doi prunci preşcolari s-au istovit de efort şi plâns, primul lucru pe care l-a făcut Johnny când a putut sta nesprijinit în două picioare a fost să încalece iar snowboardul să se mai arunce odată în cap de pe-un pisc din Kilimanjaro (ca să văd eu ce bărbat curajos şi tenace e el), să nu vă aşteptaţi de la mine să cred că-i vreun mare erou. Pentru că-n opinia mea el este un mare bou.

Iar dacă cineva mă poate lămuri că wreslingul e un sport la care privind te poţi îmbogăţi cu ceva, sau că acest sport poate fi practicat de bărbaţii cu coeficientul de inteligenţă peste 50, îl trimit şi pe Vasile la antrenamente, să intru şi eu în rândul lumii.

N-am nimic cu tradiţiile niciunui popor şi mi se pare lăudabilă strădania de-a le menţine în viaţă, oricare ar fi aceste tradiţii.
Asta până când cetăţeanul patriot, în anul de graţie 2011, trebuie să mănânce o omletă din ouăle unei întregi ferme de găini şi să bea laptele de la trei bivoliţe la micul dejun, iar la prânz să-nghită un curcan întreg şi recolta de orez de pe jumate de hectar ca să se menţină în formă pentru luptele de sumo.
Frăţioare, cât de tare tre’ să-ţi iubeşti ţara ca să te sacrifici acceptând să arăţi ca un hipopotam cu coc, hărjonindu-te şi trăgându-te de chiloţi cu un alt hipopotam iubitor de sporturi tradiţionale? Nu mai bine te rezumi la ceremonia ceaiului, împăcându-ţi şi ţara şi sănătatea şi nevasta?

Şi-apoi culturismul! Să te-ndopi cu proteine de să ţi se acrească şi lichidul cefalorahidian, să-ţi trăieşti viaţa în sala de antrenamente trăgând de fiare, ca după toată schingiuiala asta să te fâţâi strângând din buci şi din bicepşi pe-o scenă, unsuros şi sticlos ca un caltaboş expandat, cu muşchii mai creţi decât creierul. Ăsta da, scop în viaţă!

Gata. Mă duc să cumpăr leuștean de la piață.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.