Moş Crăciun vs Moş Gerilă - Arcadia Solum
565
post-template-default,single,single-post,postid-565,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

Moş Crăciun vs Moş Gerilă

Nu-mi amintesc când anume am aflat eu pentru prima dată de existenţa lui Moş Crăciun. Presupun că mama şi tata, aidoma oricăror părinţi, au debutat cu fabulaţiile despre Moş de îndată ce au văzut că încep a mă orienta în timp şi spaţiu şi încep a pricepe lucrurile simple şi relaţiile dintre ele.
Şi-au făcut bine treaba pentru că încă mai păstrez amintirea emoţiilor care mă cuprindeau când vedeam primii fulgi de zăpadă. Ninsoarea vestea că nu mai e mult şi Moş Crăciun îşi va înhăma renii la sanie şi va porni să împartă daruri copiilor, pe măsura cuminţeniei şi strădaniei fiecăruia.

N-am avut niciodată temeri că nu voi primi exact cadourile comandate pentru că poeziile şi urăturile le învăţam fără bătăi de cap, măgăriile mă pricepeam să mi le camuflez mai ceva ca un soldat din trupele Speţnaz, iar cele pe care nu le puteam ascunde mi le asumam eroic şi mai apoi, pentru simplificarea formalităţilor, îmi aplicam singură şi pedepsele.

Îmi amintesc că într-o zi, când s-a întors mama de la şcoală am informat-o relaxată că am vărsat cutia de zahăr pe covor, dar că nu e cazul să se isterizeze inutil pentru că am reuşit să dreg totul cu apă de nu se mai vede niciun bob de zahăr. Ba, lucru şi mai bun, părul din covor şade acum mult mai ţanţoş, nu mai trebuie aspirat şi periat, e betonat şi aranjat, numai bun de aşteptat Moşul.
Iar ca nu cumva să-i treacă prin cap mamei să-i spună lui Moş Crăciun să mai scoată de pe listă vreun cadou din cele pregătite pentru mine (pe principiul mereu repetat că orice greşeală se iartă dar consecinţele rămân şi se îndură cu demnitate), i-am adus la cunoştinţă că m-am şi pedepsit singură, privându-mă de porţia de ciocolată zilnică, pe care am donato soră-mii. Mama cunoştea legislaţia, ştia că nu poţi fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă.

Toată filosofia de viaţă mi-a fost zdruncinată însă din temelii când am intrat la şcoală şi-am întâlnit în locul lui Moş Crăciun pe tovarăşul Moş Gerilă. Un Moş hibrid între Crăciun şi Partid.
Ajunsă acasă, l-am somat pe tata să-mi spună adevărul. Încolţit, mi-a mărturisit: Moşul era un personaj închipuit.
Am adormit greu, cu inima destrămată.
Moş Crăciun nu s-a mai întors niciodată.

Iar dacă Moş Crăciun era o invenţie, m-a părăsit orice intenţie de-a fi cuminte de-atunci înainte. Căci la ce bun să-ţi înfrânezi pornirile războinice ori să înveţi colinde dacă nu de ele depinde sosirea saniei trasă de reni, a sacului cu bunătăţi sau a Moşului cu dalbe mustăţi?

Anul acesta însă mi-a venit gândul cel bun şi i-am scris lui Moş Crăciun o scrisoare. Mi-am cerut iertare pentru măgării, i-am spus c-am învăţat şi vreo două-trei poezii, că m-am smerit şi-n consecinţă sper să nu fie zgârcit.

Vă urez la toţi un Crăciun fericit!

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.