Fericiţi cei săraci cu buhul - Arcadia Solum
563
post-template-default,single,single-post,postid-563,single-format-standard,bridge-core-3.0.2,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-28.8,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.9.0,vc_responsive

Fericiţi cei săraci cu buhul

Cugetam azi la faptul că atunci când am fost lansaţi pe planetă ursitoarele nu ne-au pus în traistă aceleaşi merinde, valizele noastre fiind foarte diferite: unele mai burduşite, altele mai secătuite, unele cam răvăşite iar altele de-a dreptul cumplite.

Presupun că dacă te-ai născut de dimineaţă, când ursitoarele abia intrseră în tură şi erau odihnite, sandviciurile tale au felia de şuncă mai groasă, bagajul ţi-e făcut cu simţ de răspundere şi prevedere, astfel că ai la îndemână chiar şi-o trusă de prim ajutor care să te salveze în caz de accident. Dacă, de lene, te-a apucat seara în pântecele mamei şi-ai descins pe planetă la lăsarea întunericului, se prea poate ca ursitoarele să fi fost deja vlăguite, şunca să se fi gătat şi astfel să fii nevoit să te hrăneşti doar cu pită şi apă. Iar în loc de ismene să ai în valiză nişte catrene, compuse de vreo ursitoare mai visătoare.

Fenomenul egalităţii oportunităţilor e departe de a fi o realitate.
Dacă pe unul barza l-a aşezat binişor în pătuţul dantelat al unei alteţe regale, dacă globulele lui roşii au irizaţii albastru-ciel, dacă în arborele lui genealogic s-au pârguit numai prinţi, conţi şi baroni, iar un altul a fost lepădat din cioc la nimereală, lângă mărul-pădureţ al lui Nechifor Pâclă din Flămânzeni-Ilfov, mi se pare că cei doi nu prea au şanse egale în viaţă, ultimul având aşa, un orizont mai ceţos.

Nu ştiu ce scrie pe genele Gertrudei (etimologia pseudonimului izvorăşte din gerul care-mi cuprinde oasele de câte ori o văd şi truda ei veşnică de-a avansa, de-a se cocoţa pe ceva), dar ştiu că ea a găsit în traistă ceva ce eu n-am avut nicicând: nişte coate ascuţite, zdravene, din care dă şi-n somn, presupun, ca să nu-şi piardă antrenamentul.

Ursitoarea care era de serviciu la naşterea mea o fi fost mahmură, că mie mi-a dat numai gură. Vorbesc, hăulesc, mă dezlănţuiesc, huiduiesc, dar n-am curaj să dau din coate, frate! Sunt ca o petardă, ca o grenadă fumigenă. Fac zgomot, cetăţenii tresar, se irită un pic de la fum şi-şi văd mai departe de drum. Celebritatea mea e scrum.

Gertruda, în schimb, e fată de acţiune. Ea nu poate prelucra oxigenul din atmosferă decât dacă e în fruntea plutonului, băgată în seamă, călare pe situaţie. Deşi e mică şi slabă, n-are nicio treabă: e prezentă la orice miting, la orice demonstraţie, are păreri despre orice lucru, ia atitudine în orice situaţie, nu oboseşte niciodată. Dacă cineva, exasperat de tupeul ei, o dă afară pe uşă, până să întoarcă omul cheia în broască ea a intrat deja pe geam şi s-a făcut comodă în fotoliul lui.

Eu, dacă am interes să merg la vreun congres, mă gândesc o lună dacă participarea mea e oportună, îmi aleg taiorul asortat evenimentului şi discursul adecvat momentului. Ea apare la inaugurare cu eşarfa de mătase peste hanorac, cu hainele aruncate pe ea ca pe-un prepeleac, e revoltată, iritată, afectată, ofuscată. Vorbeşte ostăşeşte, uimeşte.

Dacă în plimbarea ei trece pe lângă o şcoală unde se învaţă Marseieza, sigur n-o să-i placă ritmul în care se intonează. După primele trei măsuri e în fruntea clasei, dirijează. Dacă profesoara de muzică o admonestează, nu se demoralizează. Caută un cor fără dirijor.

Eu n-am sânge destul să mă iau la bătaie cu radarul care-a măsurat-o pe amica mea circulând cu 100 de kilometri la oră în mijlocul oraşului. Gertruda însă simte pericolul (de-a circula pe jos următoarea lună), scoate brişca, o priponeşte în zona limitrofă jugularei agentului constatator şi-i şopteşte c-o mierleşte dacă-i saltă permisul contravenientei. Dacă agentul a fost cadorisit la naştere de aceeaşi ursitoare ca şi mine, rămâne inert ca o şopârlă, Gertruda smulge actele din gheara lungă a legii şi-şi îndeamnă amica să demareze. Ea nu pune accent pe dreptate dar apasă ascuţit pe solidaritate. (La fel cum lasă neaccentuată calitatea şi încăciulează circumflex cantitatea).

Dacă se-ntâmplă să nimeresc undeva în toi de război, eu arăt ca Bugs Bunny trezit brusc din somn. Am nevoie de timp să mă dezmeticesc, să stabilesc dacă e cazul să intervin sau e mai bine să mă abţin. Ea n-are dileme, orice bătălie e bună, câtă vreme numele ei va figura pe lista de combatanţi. Combativitatea şi spiritul olimpic stau încolăcite pe oasele ei ca nişte covrigi: important e să lupţi, nu e nevoie musai să câştigi.

Eu, dacă văd un bou păscând pe-o câmpie, îl las să pască în fericirea lui simplă. Gertruda se simte datoare să ia atitudine, să-i spună în faţă, cu simţ de răspundere, că paşte ca un bou, că-i cazul să-şi schimbe năravul învechit cu unul mai nou.

Eu am fost mai puţin înzestrată, sunt mai împiedicată, valiza mea e mai plată, nu pot face prea multe lucruri de-odată. Prin comparaţie, Gertruda scrie eseuri, coase mileuri, compune panseuri, fotografiază, perorează, meditează, combate, dă din coate. Ea poate. E plin de ea văzduhul.
Eu sunt mai săracă cu buhul.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.