Câine și circ - arcadia solum
495
post-template-default,single,single-post,postid-495,single-format-standard,bridge-core-3.0.2,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-28.8,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.9.0,vc_responsive

Câine și circ

În urmă cu ceva ani, pe vremea când nu aveam gard, animalele circulau liber în jurul casei şi prin livezile limitrofe.
Şoarecii sprintau prin bălării, după care, când dădea frigul toamnei, se mutau prin bucătarii isterizând bărbaţi, femei şi copii. Cârtiţele se târau ce se târau prin galerii dar, la o adică, dacă li se făcea de briză, lopătau optimiste spre scoarţa terestră şi stăteau tolănite la lună în vârful muşuroaielor. Melcii se hrăneau pe alese şi pe îndelete cu orice le poftea inima şi regimul alimentar. Coţofenele, temperamentale şi extrovertite, răcneau nestingherite cât le ţinea penajul, furând orice le făcea cu ochiul. Câinii vagabonzi dădeau târcoale casei după lăsarea întunericului şi lăsarea vreunui os.

Aşa a-nceput circul. Cu un câine şi-o pâine. Pâinea era uscată de soare, câinele de foame. Un om câinos l-a fugărit. Dar cum era lihnit, câinele a revenit. Iar eu l-am omenit, ca să zic aşa. L-am omenit şi azi, şi mâine şi m-am ales c-un câine. Că n-a mai vrut să plece. Nici măcar în week-end. Stătea şi păzea.
Nu prea ştia el obieceiurile casei, adică cine trebuia lătrat, cine scuturat şi cine ignorat, aşa că m-am trezit într-o bună zi în urletele disperate ale poştăriţei. Câinele a apucat-o de geanta cu scrisori şi-a scuturat-o zdravăn, amestecându-i veştile bune cu cele rele, telegramele cu integramele, facturile de apă cu cele de gaz şi Libertatea cu Adevărul.
Nu-l cunoşteam nici eu foarte bine pe câine, abia ne împrieteniserăm, dar mi-am amintit de un film cu Chuck Noris, ceea ce mi-a dat curaj s-o slavez pe poştăriţă, cu corespondenţă cu tot, din gura animalului.

Soarta îmi era pecetluită, mi-aş fi dat şi singură seama, dar mi-a spus-o şi oficianta poştală, apăsat. Ameninţările ei m-au umplut brusc de respect şi de responsabilitate, aşa că am sărit în maşină şi-am gonit spre primul cabinet veterinar. Apoi spre al doilea. Apoi spre al treilea unde, în sfârşit, un medic a fost dispus să vină la domiciliul câinelui să-l boteze şi să-l vaccineze. Vaccinul s-a numit Nobivac, câinele s-a numit Carol iar rezolvarea problemei s-a numit padoc. De unde Carol nu mai pleca în haiducie decât seara tarziu, când poştaşii dormeau duşi.

După o vreme m-am trezit că vine Carol acasă cu o amărâtă de căţea şchioapă, slabă şi fără jumate de ureche. Încă nu eram pregătită să devin soacră mare dar ştiam că nu te poţi pune de-a curmezişul în faţa iubirii aşa că am început s-o hrănesc. Şi până la urmă, aşa hâdă, s-o îndrăgesc. Până au prins de veste vecinii. Care mi-au făcut un perdaf de zile mari că pripăşesc în curtea comună animale râioase şi dubioase. Cum vecinul e fost colonel de poliţie, mă şi vedeam în cătuşe, cu Kalashnikovul la tâmplă, jurând că voi emigra cu tot cu câini şi voi cere azil politic la Brigitte Bardot pe moşie. Am cerut doar un răgaz mic, în care am chemat iar veterinarul cu injecţia şi botezul. Pripăşita s-a numit Sara. Şi-a fost cuminte toată vara.

Spre toamnă, vecinii au plecat din ţară pentru trei luni şi m-au rugat să vad şi de casa lor, să n-o las pradă hoţilor. Le-am spus că am soluţia perfectă pentru ei: Sara. Au fost de acord, deşi ei visau la un câine adevărat, poliţist, cu pedigree şi canini beton. Le-am predat-o cu acte în regulă, vaccinată şi îngrăşată.

Pacea şi liniştea domneşte între noi până când căţeaua o face de oaie.
Atunci sunt chemată la şedinţă cu părinţii. Trebuie să iau act şi măsuri: Sara latră fără rost în plină noapte. Sara sapă gropi sub temelia casei. Sara demolează cuşca. Sara refuză femurul de porc, mâncând doar dacă e hrănită din palmă, boabă cu boabă, cu Pedigree – bombonele gumate.

În seara asta am avut iar şedinţă. De trei zile în vecini au înflorit gladiolele mov. Sara nu mai face caca decat între ele. De mâine caut un pictor dispus să-și fericească clientul pictându-i mov ambientul, deși știu că orice-aș face, tot prost ies. Canis et circenses.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.