Cunosc pe nume câțiva dintre prietenii mei care nu vor citi ce scriu acum, pentru că sunt atât de speriați de ideea de moarte încât nu pot îndura nici măcar pomenirea ei, necum să poată vorbi despre ea, ori s-o privească în față. Trecută în ultimii doi ani prin exeriența morții a două persoane foarte apropiate și foarte dragi, privind și trăind la prima mână suferința lor cruntă și reacțiile celor din jur, martora (și uneori subiectul) unor judecăți pe care le consider injuste, nepotrivite, perpetuate din dezinteres, din nepricepere, din nepăsare, simt nevoia să vorbesc.  Nu despre sentimentele mele, ci...

M-am întâlnit cu mistrețul prin pădure, mi-a bătut ursul la poartă, căutând mure, am apăsat accelerația unui Porsche 718 Cayman S pe circuit, (am făcut și ieri câteva liniuțe pe ocolitoarea Brașovului, cu fiu-meu), am tras cu pușca, dar niciodată, în nici o împrejurare, n-am gâlgâit de adrenalină ca astăzi, când m-am luptat pe viață și pe moarte cu Ema, s-o scot afară cu tot cu trofeul de vânatoare. Da, a ucis cu sânge rece un sturz și mi l-a adus în casă. Dar nu ca ofrandă, așa cum ați putea crede, ca mulțumire c-o adăpostesc, hrănesc și îngrijesc. Nu, nu! A...