Nimic nu e în neregulă cu mine - Arcadia Solum
1540
post-template-default,single,single-post,postid-1540,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-27.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive

Nimic nu e în neregulă cu mine

O urmăresc de puțin timp pe Ramona Boldizsar, iar impresia pe care mi-a făcut-o este aceea a unui om incapabil de răutate. Un om bun, dar nu prost de bun, nu bleg de bun. (În fiecare sâmbătă citește poeme și vocea ei este tot a unui om bun: prietenoasă, caldă, fluidă.)

Acut. Dacă ar trebui musai să găsesc un singur cuvânt pentru volumul ei de debut, Nimic nu e în neregulă cu mine, acesta ar fi cuvântul: acut.

M-am întâlnit cu o poezie curajoasă. Să te expui în toată vulnerabilitatea ta, fie și într-o carte, e un act de curaj.

”din când în când te confesezi unui străin în tren
îți pui viața pe o tavă de plastic nereciclabilă
uiți
să rămâi perfect nepenetrabil
vulnerabilitatea ta e în mâinile nemiloase ale
șansei de a vă mai întâlni
regreți gestul
metodic
cu scrupulozitate
ca pe o temă nefăcută la școală.
ești adult. am devenit cu toții mașinăriile prezentului
învățăm să spunem nu (cu dificultate)
suntem buni la a pluti la suprafață
devenim singuri și când zidul din jurul nostru cade
atunci tocăm ceapă mărunt până rămânem fără
lacrimi”

Poezia Ramonei Boldizsar pare că se naște chiar atunci, sub ochii cititorului:

”Singurul mecanism involuntar, neașteptat
poemul nepremeditat, o aventură speculativă
un voiaj neplanificat&neorganizat
îmi iau bagajul și scriu
nu știu ce mă așteaptă.”

Poeme-selfie, fără filtre, fără atitudini studiate. Instantanee reale, oneste, fără preocupare pentru părul răvășit, sau căutarea luminii avantajoase.

”viața mi se derulează după un pattern familiar – mă trezesc la
șapte, pregătesc micul dejun, ascult pisica cum miaună disperată
pentru o felie de salam
cadrul doi, o amintire cu un pisoi zburând peste tabla ruginită
și soarele arzând pe cer, o înjurătură printre dinți și furia
necontrolată

[…]

nu există date suficiente care să sugereze că amprenta mea e
moștenirea lipsei de control&nervilor lor.
Ne asemănăm ca două veri secetoase cu pomi uscați și iarbă
galbenă, vânt fierbinte și țânțari uriași
care nu pișcă”

”Am ajuns să scriu poezie din necesitate”, spune Ramona, și se vede de la distanță că scrie pentru ca ”toată disperarea pe care o simt […] să o transpun în ceva care să dureze”.

Autoarea scrie pentru că nu poate să tacă. Și scrie verde-n față, fără subtilități:

”Celan spune ceva despre un cuvânt după chipul tăcerii, mici terapii care te apără de ploaie dacă știi
cum să le ții bine.
Cât despre mine, nu am nicio umbrelă
și câteodată scriu și uit caă am promis să fiu subtilă când vorbesc
despre de ce doare
adevărul e că nu sunt deloc traume ci doar eu
&n-am nicio scuză.”

Sau:

”îmi permit să nu mai scriu niciodată?
să rămân fără singura punte între
mine și mine
între mine și semnificație
între mine și tot ce am înțeles vreodată
dar mai ales
între mine și fetița aceea care a descoperit pentru prima oară
– care a înțeles, mai bine ca mine, niciodată ca mine
că scrisul e cutia toracică, cuvintele sunt coastele, nu mai
contează ce e înăuntru
Am nevoie de scheletul ăla
.
.
.
Dacă nu.”

Și mai scrie știind că cel mai probabil nu va fi înțeleasă, dar asta nu pare s-o afecteze, pentru că nici ea nu poate să-i înțeleagă pe ceilalți.

”vârsta la care întâlnești noi niveluri de frică, te ascunzi în fața
monitorului-cutie și tastezi
scrii fanfiction, te confesezi pe yahoo messenger,(aici mi s-a părut că am dat de un sâmbure tare, ceva care nu se potrivește în contextul acut-modern al cărții, yahoo messenger mi se pare mai bătrân chiar decât mine :P),primești poze și
asculți tokyio hotel, simple plan, linkin park, but in the end it
doesn’t even matter
nimeni nu te înțelege, dar nici tu pe ei
experimentezi pentru prima oară dualitatea senzorială
pe de o parte, știi că vei ajunge departe, te crezi indestructibilă ca un
nokia 3310
pe de altă parte, s-ar putea să pici examenul la mate
fast forward șapte ani mai târziu

Poemele sunt înrădăcinate în cotidian, nu zburdă pe unicorni albi, cu coamă roz și sclipici.

”vreau să redefinim curajul
să-l numim prin toate absențele care te aduc aici, prin toate acele
lucruri care
te ajută să te dai jos din pat dimineața, să te uiți pe fereastră, să
vorbești cu ceilalți când tot ce ai vrea este să nu.
Iubirea de sine se poate construi treptat, nesistematic, prin
secvențe aducătoare de
supraviețuiri
în ciuda faptului că toate șansele de succes nu le aveai
tu
ești un erou asimptomatic, ești dislexic, pui semnul egalității între
r și l, te bâlbâi în fața scenei care e
de fapt
desfășurarea propriei tale existențe cu fes și fular iarna, în șlapi
vara și
uneori cu nicio dorință
de a mai.”

 
***

”în fiecare cerc social există
vampirul energetic
strigoiul emoțiilor pozitive
parazitul care se hrănește cu existența ta neasertivă
consumatorul energetic clasă B care-ți fute toată factura la curent
mai rău ca vecinul de la șapte care-ți inundă periodic sufrageria
ca baba de la cinci care te umple de gândaci dezinsecția vineri de două ori pe an gândacii rezistă mai bine ca presa de usturoi
rusească
toată viața ta e condusă de același refuz de a te mai face bine
vreodată”
 

Se scrie azi poezie de toate felurile, pentru toate gusturile. Poezia Ramonei Boldizsar nu e ca sacourile alea la două rânduri de nasturi, scorțoase, cu umerii întăriți, poezia ei e ca un pulover de cașmir, pufos și moale, care se lipește de tine, îți ține de cald, nu poți renunța la el oricât s-ar uza, pentru că te miști liber în el, ți-e familiar.

Ba nu, nu e ca un pulover de cașmir! E ca un hanorac de molton de bumbac, ăla preferat, imprimat pe piept cu un text slang în engleză, decolorat și indispensabil, care bagă bunicile într-o ceață deasă.

”în sertarul de jos găsești despre prietenie
trei tipuri ca la aristotel: pentru utilitate, plăcere, virtute (bani,
sex și suflet)
un fel de instagram wisdom
canvas size 1080 by 1080 text negru pe alb font baskerville
mai contează și
ce zodie ești
ce scor meyers broggs ai
la ce meme dai share
două mii de ani de înțelepciune într-o imagine-text
pasiv-agresiv – adevărata măsură a prieteniei
în douăzeci douăzeci cel mai mult contează de unde-ți iei
memele. Have a good day sau monstruous regiment of bitches
spune-mi la ce dai share ca să-ți zic cine ești
odată cu pletele am dat jos și inhibițiile
îmi cântăresc viciile la cântarul mic de bucătărie
mă dau curajoasă – pot să vorbesc despre toate lucrurile pe care
le simt, eman încredere, mă dezbrac de pielea intro și îmi așez
vesta extro
pot să păcălesc pe oricine
dar nu și pe tine.” 

***

”într-un final migrați toată recunoașterea într-un server nou,
teren necunoscut, funcții similare, dar distincte, în loc de ctrl-C,
cmd-C
dar toate prescurtările sunt blocate
de aici ar fi trebuit să începeți, click dreapta create new folder, dar
acum trebuie să faceți curat în tot backup-ul să vedeți
ce e de păstrat, mutat, aruncat-
(empy trash)
ar fi putut să meargă
să faceți o migrare eficientă, completă, îmbunătățiri programate,
update-uri sincronizate
însă.” 

O poezie trează, clară, conștientă, rațională.

Nimic nu e în neregulă cu mine când spun că mi-a plăcut mult acest debut. 😀

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.