Privind soarele în față - Arcadia Solum
1423
post-template-default,single,single-post,postid-1423,single-format-standard,bridge-core-2.3.9,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-22.4,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.2.0,vc_responsive

Privind soarele în față

”Nu este ușor să trăiești fiecare moment al vieții având conștiința morții. Este ca și cum ai încerca să privești soarele drept în față: nu poți rezista mult.”

De-aici numele cărții, așadar, o carte care vrea să ne ajute să privim moartea în față, care își propune să ne dilueze anxietatea și, eventual, să ne ajute să trăim mai conștient.

Deși am auzit pe unii spunând că nu le este frică de moarte, nouă, ăstorlalți, mai slabi, ni se cam zbârlește părul pe ceafă gândindu-ne la ea, însă autorul ne încurajează să folosim conștiența morții ca pe o experiență revelatoare, care să producă schimbări benefice în viețile noastre.

Heidegger evidenția două modalități de existență: cotidiană și ontologică. În cea cotidiană, suntem uimiți de lucrurile din jurul nostru, ne preocupăm de fleacuri (avere, prestigiu, aparențe), în vreme ce în existența ontologică ne minunăm că existăm și avem o mult mai mare disponibilitate și preocupare pentru schimbări esențiale, pentru realizarea sinelui, pentru a da un sens vieții noastre

Yalom spune că putem trece de la existența cotidiană la cea ontologică printr-o ”experiență urgentă și irevocabilă”: moartea cuiva drag, o boală incurabilă, încheierea unei relații, un prag de vârstă (50, 60, 70 etc), o traumă devastatoare (incendiu, jaf, viol), plecarea copii lor de-acasă, pierderea serviciului, pensionarea sau visele puternice.

Ce crede Yalom că ne-ar putea dilua spaima de moarte:

Puterea ideilor unor gânditori/scriitori mai deștepți ca noi. Îi citim, îi credem, ne însușim ideile lor, ne alinăm cu credințele lor, pentru că ne place retorica, sonoritatea celor scrise, energia pe care o degajă.

Transmiterea prin reverberație. Adică ne consolăm că după ce noi nu vom mai fi, ceva din ceea ce am gândit/creat noi se va transmite mai departe, considerând că fiecare are în viață o anumită sferă de influență și deci creația noastră se va perpetua precum undele în apă, la aruncarea unei pietre.

Relaționarea. Relațiile interumane sunt considerate o condiție sine qua non pentru fericire, deci cu cât suntem mai puțin izolați interuman și existențial, ne temem mai puțin de moarte. Ca să avem prieteni atât de buni încât să le putem cere ajutorul și care să ne consoleze în fața morții, trebuie să ne deschidem către ei din vreme, să construim relații autentice. Iar asta se face prin dezvăluirea de sine. Prin mărturisirea adevăratului sine.

O viață împlinită. Dacă ești convins și mulțumit că ți-ai atins în viață potențialul maxim, cică nu te mai temi chiar așa de tare de moarte.

Religia și credința. Deși autorul nu crede în Dumnezeu, n-are nimic împotrivă dacă noi credem într-o viață și o răsplată viitoare, care să ne diminueze sau chiar să ne alunge spaima de moarte.

În concluzie, cartea este optimistă, revelatoare, alinătoare. După citirea căreia ar trebui să ne întoarcem la viața noastră mai bogați și mai empatici.

Nu sunt comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.